Ce iti ramane de facut cand totul in jur este ruinat ? Cand tot ce parea paradis s.a transformat intr.un iad mult prea real ? Am uitat oare ca fluturii traiesc doar pentru o zi ? Am uitat ca fericirea este doar o iluzie ? Si totusi sa lupti pentru un lucru pe care il doresti atat de mult nu e tot o forma de fericire ?
E greu, e cat se poate de greu sa iei o hotarare care va trebui sa fie decisiva, sa alegi intre ceea ce.ti doresti cu disperare si ceea ce trebuie sa faci, sa alegi intre un prezent in care esti fericita si un viitor despre care stii ca nu.ti va aduce nimic bun … intre bucurie si tristete … Trist este faptul ca pare mult mai simplu sa devii egoist, sa lasi prezentul in care esti fericita sa se transforme intr.un viitor pe care deja il cunosti, un viitor despre care stii la ce sa te astepti, decat sa te gandesti prea mult la altii si sa faci o schimbare brusca, sa renunti la tot ce ai, la prezentul care te inconjoara cu blandete si sa.l inlocuiesti cu un viitor ce nu prevede nimic bun, un viitor caruia ii intuiesti toti pasii sovaielnici … Si in acele momente de cumpana, paradoxal, te gandesti ca ar putea aparea acel cineva care sa te ajute sa te determine sa te razgandesti … sa iti doresti sa apara si sa te faca sa regreti pana si gandul de a.ti refuza fericirea … si totusi, fiind un paradox, acea pesoana sa nu apara … In cele din urma, singura in fata destinului, te resemnezi, refuzi si ultima farama de egoism si renunti la tot … in favoarea unui nimic … tii capul sus si speri sa.ti fie bine, desi stii ca nu.ti va fi, stii ce soarta ti.ai ales, dar totusi speri … Speri … si astepti … iar asteptarea se prelungeste, clipele devin veacuri … iar tu te afunzi in intuneric si nu pti sa mai intrezaresti nici macar raza de lumina … Doar atunci realizezi pierderea, doar atunci durerea incepe sa te sfasie, singuratatea sa te doboare … Doar atunci cand realizezi ca, de fapt, n.ai pierdut numai fiinta cea mai draga tie, ci te.ai pierdut tu insati, iti inghiti incet lacrimile, una cate una, incepi sa.ti strangi amintirile, sa le asezi undeva intr.un loc sigur, unde nimic nu le poate atinge, caci undeva in adancul sufletului inca mai palpaie licarul unei mci sperante …
Sunt o femeie obisnuita. Ochii mei nu se scalda in vreo culoare deosebita. Trupul meu arata ca al celorlalte femei si nu ne despart ca infatisare decat niste fasii de materiale, niste vise, un univers interior. Marea taina a existentei noastre nu consta in a trai, ci in a stii pentru ce traiesti. Sa traiesti si sa.ti judeci propria viata: care om este in stare de ambele? Nu pot schimba lumea asa cum as vrea, pot doar sa o las sa ma schimbe dupa cum vrea ea. Nu mai pot sa redevin copil si nici sa fiu naiva ca sufletul sau. Nu stiu sa fac un barbat sa ma considere viata lui, dar cand il iubesc il pun in centrul propriului univers. Am inceput sa imbatranesc si mi.a disparut dorinta de a schimba lumea. Imi doresc doar de a.mi gasi locul in lumea aceasta. Nu sa ma iubeasca toti, ci cei pe care ii iubesc eu. Nu sa ma planga posteritatea, sa ma planga cei pe care ii iubesc. M.am nascut sa nu vreau sa fiu mai mult decat ceea ce sunt...
Ti.am spus? Ca m.ai facut fericita? Ca mi.ai inseninat zilele? Ca fiecare dimineata e ca o noua speranta? Nu ti.am spus? Imi cer iertare! Ti.am spus? Ca m.am indragostit de tine? Ca iubesc ochii tai mai mult decat pe mine? Ca imaginea ta este prezenta tot timpul in gandul meu? Nu ti.am spus? Imi cer iertare! Ti.am spus? Visul ce mi.a incantat sufletul? Visul de a te strange in brate? De a ma pierde in bratele tale ca un condamnat la moarte? Nu ti.am spus? Imi cer iertare! Ti.am spus? ca te ador asa cum ador soarele si marea? Ca te doresc langa mine toata viata? Ca as fi cea mai fericita daca ai fi tatal copiilor nostri? Nu ti.am spus? Imi cer iertare! Imi cer iertare Pentru tot ce nu ti.am spus!!! Iubeste.ma chiar daca am uitat sa.ti spun toate aceste lucruri! Dar nu voi uita niciodata sa.ti spun... Cat as vrea sa.. Te iubesc!
vineri
E vremea proviziilor! Aduna-ti cu grija amintirile din vara si pitestele bine de frigul ce va sa vina. Iti vei gasi alinarea in ele cand noptile de ploaie rece pe care toamna ni le aduce!
duminică
Cel mai rau lucru pe care ti.l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste din clipe, din vise, din trairi.Si.apoi, deodata, fara nici un motiv aparent iti frange aripile...si te izbesti de pamant...de realitate.Ciudat este ca nu stii daca acum visezi,sau e doar un cosmar din care te vei trezi; daca e un vis frumos, sau daca e o amintire vie.Si incepi sa speri ca, poate, inca mai ai aripi....ca nu le.ai pierdut definitiv.Incepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti ptr ca, iarasi are sa ti le franga cineva...
In 30 iunie 1936 s-a publicat romanul “Pe aripile vantului” al scriitoarei americane Margaret Mitchell. “Pe aripile vantului” a fost declarat cel mai romantic film din toate timpurile. Scarlett O’Hara a ramas un simbol al puterii si pasiunii. Iar actrita, Vivien Leigh, a fost, si ea, o mare indragostita. L-a iubit pe Laurence Olivier pana la moarte.Sprancenele arcuite dramatic, talia “sugrumata”, ochii dati peste cap. Palida, sprijinita de o coloana dorica, in fata unui panou pictat cu turturele si ciresi infloriti. Sau ea, pierduta in bratele lui, iar el o priveste dominator si tandru in ochi. Amandoi sunt machiati intens cu negru. Vivien Leigh si Laurence Olivier in anii ‘40. Ea a ramas celebra pentru rolul Scarlett O’Hara din “Pe aripile vantului”. El, pentru Hamlet. Ea era mereu nervoasa, nelinistita, obositoare. Era rasfatata, mandra si foarte constienta de frumusetea ei. “Oamenii foarte frumosi fac propriile lor legi”, spunea ea, cinica. Zambetul de pisica, gropitele din obraji, ochii reci si verzi, silueta fragila. Vivien Leigh avea un tip rar de feminitate, impunea prin eleganta, cerea ocrotire si, nu in ultimul rand, avere. Facea parte din casta celor foarte talentati si alintati. Cei carora li se cuvin omagii, ploconeli si ofrande. Cu barbatii din viata ei a avut relatii profunde, consumatoare, tenebroase. Iubea pasional si era foarte geloasa. Olivier era mai in varsta cu sapte ani decat ea. Cei doi au avut un mariaj furtunos, presarat cu certuri si impacari sonore. Chiar daca enervantul, crudul, fascinantul, iubitul si detestatul Larry a divortat de ea, pentru, ca, evident, s-a inamorat de alta, Vivien l-a iubit pana la moarte. A avut pretentia sa i se spuna Lady Olivier si pastra poza lui pe semineu, acolo unde ar fi trebuit sa stea statuetele de Oscar. Acestea serveau altor scopuri, destul de edificatoare pentru respectul cu care trata ea premiile. Cu una dintre statuete proptea usa de la baie. Cu cealalta spargea nuci in bucatarie. N-a vrut sa divorteze de Olivier si a facut crize, scene si lesinuri. A amenintat ca se sinucide. Suferea de sindrom maniaco-depresiv, avea tristeti adanci si stari euforice, fuma enorm. Patru pachete pe zi. Fumatul a ucis-o lent. Vivien Leigh a suferit de tuberculoza, boala romanticilor, a murit la doar 53 de ani. Catre sfarsitul vietii, frumusetea chipului i se inecase intr-o expresie de suferinta, batranete prematura si durere. In “Primavara romana a doamnei Stone” (1961), interpreta rolul unei femei trecute, agatata cu disperare de imaginea ei de femeie fatala. Exploatata fara scrupule de un gigolo obraznic, cu bicepsii lui Warren Beatty. A urmat rolul Annei Karenina, care i s-a potrivit ca o manusa. Contesa sinucigasa, pasionala si patetica, apoi fragila Blanche du Bois, din “Un tramvai numit dorinta”. Avea o inclinatie speciala pentru melodrama si spunea ca “e mai usor sa-i faci pe oameni sa planga decat sa rada”. Scorpion tipic, plina de magnetism, misterioasa si preocupata de fenomene oculte, ambitioasa si autodistructiva. Consulta horoscoapele de toate felurile. Exploziva combinatie cu Geamanul Olivier a esuat in pofida predictiilor. “Scorpionii ard lumanarea la ambele capete, se autodevoreaza si nu au deloc instinct de conservare, asa, ca mine. Eu plutesc intre fericire si chin, plang usor. Sunt un amestec intre hotararea mamei mele si optimismul tatalui meu. Sunt ingrozitor de posesiva. Sunt nonconformista. Spun ce gandesc si nu ma ascund.” Teribila femeie. Cand juca, era in transa. Si-a lasat fiica de izbeliste pentru a avea o cariera de succes, si-a parasit primul sot pentru a se marita cu Laurence Olivier. Pacatele tineretilor. A trait cativa ani buni intr-un interesant “patrulater conjugal”. Laurence Olivier era casatorit cu o oarecare Jill Esmond, ea era maritata cu primul sot, avocatul Leigh, care avocat a devenit bun “prieten” cu sotia lui Olivier. S-a maritat cu Olivier abia in 1940. Domnisoara de onoare pierduta i-a fost Katharine Hepburn. Cand bunul Larry o va fi parasit pentru Joan Plotwright, ea l-a acuzat de adulter, ca si cum ea nu ar fi facut acelasi lucru la vremea ei. Au urmat niste ani frumosi si rai. Pe vremea cand filma “Cezar si Cleopatra” a fost diagnosticata cu sindrom maniaco-depresiv. Incerca sa-i fie nevasta buna lui Larry, dar nu reusea. A pierdut doua sarcini, iar divortul i-a grabit sfarsitul. Era bolnava de TBC si fuma in continuare. Se insingurase. Prefera compania pisicilor ei siameze si recitea “Pe aripile vantului”, cartea care i-a schimbat viata. Scarlett O’Hara a fost rolul vietii ei. Multi au afirmat ca Vivien Leigh nu ar fi fost niciodata o mare actrita, dar ca naturaletea lui Scarlett a salvat-o de la uitare. Nedrepte afirmatii. E adevarat, “Pe aripile vantului” a fost un fenomen inca de la aparitia cartii. Clark Gable este Rhett Butler si nimeni altcineva. Fusese vorba ca rolul sa-i revina lui Laurence Olivier, ar fi fost o combinatie fatala pe ecran, cei doi amanti explozivi, dar Vivien nu a fost de acord. A avut intuitia exacta ca va fi pusa in umbra de el. S-a chinuit sa vorbeasca cu accent sudist, ea avea accent britanic, s-a straduit sa para topita de sarutarile lui Gable pe care nu-l suporta si care avea o respiratie de cowboy, fatala fragilei doamne care umbla cu sarurile dupa ea. Ura din rasputeri corsetele si crinolinele. Norocul ei cu talia de viespe de la mama natura. Se nascuse in India, iar mama ei privea timp de 15 minute in fiecare dimineata muntii Himalaya pe tot timpul sarcinii pentru ca frumusetea lor sa se rasfranga asupra viitoarei copile. A pastrat peste ani aerul exotic si complicat pe care il are o mica aristocrata englezoaica crescuta in Orient. Parea ca nici nu cunoaste gesturile prozaice ale zilei, ca nu mananca, de exemplu. “Farmecul unei femei e pe jumatate iluzie.” Sunt gandurile unei femei inteligente care a iubit mult si fara noroc.
dorind sa traiesc, am ajuns sa mor. dorind sa iubesc, am murit de dor!
dorind sa zbor, am invatat sa cad. dorind sa mor, am ajuns in iad!
dorind fericirea, am ajuns sa urasc. dorind mangaierea, am ajuns sa cersesc!
dorind sa ajut, am ajuns sa ranesc. dorind ca sa uit, am ajuns sa-nebunesc!
dorindu-mi totul, m-am ales cu nimic... impartasindu-mi oful... realizez cat 'is de mic!
sâmbătă
Ce.ar fi daca as putea sa aleg cum sa.mi continui viata de maine, sa traiesc o alta viata... cum ar fi? Sa las in urma tot ce e acum "viata mea", si sa incerc sa gasesc puterea sa traiesc intr.o alta lume... o lume diferita de cea de pana acum... As vrea sa traiesc intr.o lume fara culoare, sa uit de albul cristalin al zapezii, de negrul stralucitor al noptii, de verdele frunzelor vara si de ruginiul lor toamna, de albastrul limpede al cerului, si de miile de culori care acopera pamantul zi de zi... sa uit de culoarea buzelor tale, de rosul din obrajii tai... Cum ar fi sa traiesc intr.o lume fara culoare? ... Sau poate as alege sa traiesc intr.o lume fara sunete, sa uit de cantecul pasarilor din padure vara si al greierilor din oras in noptile calduroase de august... sa uit de zgomotul masinilor care.mi amutesc sufletul zi de zi... sa uit de sunetul vantului ce bate neingradit printre copaci in parcuri... sa uit de vocea ta care.mi sopteste in fiecare noapte la ureche "somn usor"... Cum ar fi sa traiesc intr.o astfel de lume, fara sunete? ... Sau poate ar fi mai bine sa traiesc intr.o lume fara oameni? ... sa uit de rautate, de gelozie, de invidie si prostie... sa uit de razboaie si conflicte, sa uit de politica si coruptie... sa uit de poluare si defrisari, inundatii si accidente... sa uit de bani si necesitati... sa uit de zambetele celor din jur, de lacrimile care curg pe obrazul cuiva, de bucuria din inima altcuiva... sa uit de tine... Cum ar fi lume fara oameni?
...Hmmmm... optiuni peste optiuni... Dar cred ca pana la urma, tot la lumea de maine raman... Chiar daca e nesigura, rece si prafuita, e lumea mea...
Quando ami, non pensare d'aver trovato l'amore. L'amore non si può avere, ne trovare¸ne perdere. Perchè l'amore non è nelle cose fuori di te ma nella tua mente e nel tuo cuore. Perchè quando ami così è, non c'è alcuna ragione, nessun perchè, ami e basta. Perchè l'amore è. Quando "senti" l'amore, non ascoltare la mente che ti fa vedere il rischio. L'amore è rischio. Quando "senti" l'amore, non ascoltare la ragione che ti fa pensare a ciò che puoi perdere. In amore ci si rimette sempre. Quando vuoi comunicare il tuo amore non dire e non fare nulla. Per dimostrare tutto il tuo amore non devi agire in modo particolare: devi semplicemente essere. Se ami, ogni cosa che fai trasmetterà amore. Se non ami, puoi dire le più sublimi parole d'amore, fare i più bei gesti d'amore, ma non trasmetterai niente.
Antonello Venditti – Diamanti – Mitico Amore Mitico amore, dove sei stato? Sei nel presente o nel passato Sei tutto intero o sei ferito? E quante volte mi hai tradito? Solo le lacrime che fanno male Quando mi stringi sul tuo cuore Sono due lacrime che ci dividono Quando mi prendi e gridi amore Mitico amore dove sei stato? Sei come un angelo smarrito Chi ti ha spezzato? Chi ti ha colpito? Se questa notte chiedi aiuto E’ ritornato il tempo Di stare ancora insieme La notte passerà E non avrò paura Di restare qui Come ogni notte ad aspettarti Sì io resto qui, mitico amore. Amore, amore, amore, io ti ringrazio Di questo tempo e questo spazio Mitico sogno dell’universo Ecco mi sono ancora perso. E’ ritornato il tempo Di stare ancora insieme La notte passerà E non avrai paura Di restare qui Dentro il mio sogno, ad aspettarmi Sì io resto qui, mitico amore
joi
te urasc ... te urasc ptr ca te iubesc te urasc ptr ca mi.ai luat sufletul,inima,frica te urasc ptr ca nu mai pot sa mai iubesc te urasc ptr ca nu mai stiu sa mai iubesc te urasc ptr ca tot la tine ma gandesc te urasc ptr ca plang si adorm plangand te urasc ptr ca viata mea nu are sens si te urasc ... ptr ca o sa te iubesc ... si in mijlocul singuratatii ma gandesc la tine si nu indraznesc sa incep sa te uit in sfarsit pentru ca ma sperie sa descifrez ce s.ar afla in spatele meu.. tu de ce nu vrei sa ma ajuti.. tu..reflectarea depresiei mele..
"cand sunt singura visez orizontul in fata cuvintelor. stiu ca va lumina camera cand va lipsi soarele,daca tu nu esti cu mine da, ferestrele arata toata dragostea mea ce ai aprins.o inchide in inima mea, lumina care a gasit.o pe srada ... a sosit timpul sa spunem LA REVEDERE la ceea ce nu mai este,la ceea ce am visat cu tine si acum nu mai este... dar cu tine voi pleca in suflet, pe mari numai de mine stiute ... nu mai pot sa rezist este timpul sa spun LA REVEDERE cand esti departe, visez orizontul, lipsind.mi cuvintele da, eu stiu ca esti cu mine, tu Luna mea esti aici cu mine eu Soare .... tu esti aici cu mine ... este timpul sa spunem LA REVEDERE la ceea ce nu mai este,la tot ceea ce am visat impreuna si acum nu mai este..." O melodie ce o ascult mereu cu lacrimi in ochi si in suflet , a sosit momentul sa spunem "La revedere"... am pus in ghilimele pentru ca, de fapt este timpul sa spunem ADIO la tot ceea ce nu mai este la tot ceea ce am visat... la tot...de ar fi fost macar o mica luminita, un semn, un gand,o speranta, poate as fi spus La revedere ... dar nu.i nimic , ori din nimic nu poti creea vise si nici nu poti revenii acolo unde nu mai este nimic ... "este timpul sa spunem LA REVEDERE "... demult mi.ai spus doar ca eu nu am auzit ... abia acum mi.am dat seama ca totul s.a terminat ... de ce acum? pentru ca nu pot sa mai rezist ... pur si simpu nu mai pot ... nu am stiut ca indiferenta doare atat de tare ... am simtit.o pe propria.mi piele si sincer nu o doresc la nimeni ( stiu ca sunt persoane care se vor bucura )... ... nu ocoli, nu ignora nu fi indiferent ... vorbe spuse sau scrise... au fost si vor mai fi ... dar degeaba daca nu sunt spuse din suflet ...
