miercuri

insomnie

Iar am avut azi noapte insomnie
Şi mi-ai venit ca o nălucă-n gând,
Aveai miros dulceag de iasomie
Şi te-am văzut prin somnul meu plângând.
Erai frumoasă ca o crinolină
Şi îmi şopteai cuvinte de amor,
Ţi-adulmecam privirea ta blajină
Şi îmi spuneai, iubito, c-am să mor.
Fără să vreau mi te clădeam din umbre
Şi m-apucase foamea mea de tine
Treceam prin clipele cele mai sumbre
Şi-mi blestemam ursita din destine.
Mă încălzeam cu chipul tău în vis
Şi umbra ta era o sărbătoare
Priveam în noapte cum eram ucis
De ochii tăi de dulce arătare.
Voiam să-ţi pun în deget un inel,
Să spulber dorul ce mă năucise,
S-astâmpăr setea apelor din el
Şi chipul tău să-l pierd mereu prin vise.


Dan: FARMECUL DIN JURUL NOSTRU..

Să ai sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut.
Să vii mereu în lume cu sufletul plin de magia frumuseţii absolutului şi să faci astfel încât această frumuseţe din sufletul tău să umple sufletele celor însetaţi de frumuseţe şi celor ce au uitat de această frumuseţe.
Trăind mai mereu în această frumuseţe şi în această plenară spontaneitate a clipei, viaţa devine un dans al conştiinţei, o atingere caldă a aripei spiritului divin care acoperă cu frumuseţea lui această manifestare.

ps..  Esti mai mult decat ceea ce gandesti si crezi despre TINE