cum ar fi să mă gândesc că blogul meu ar fi o bancă...
în ce anotimpuri m.aș odihni..
care ar fi imaginea?
aș avea în spate un munte..un munte de griji..un munte de resentimente..de amăgiri..și câte nu ar înalta muntele...ar fi ca și o poveste..sau ca și o persoană impunătoare ce mi.ar tot povesti de o persoană echilibrată ce a devenit femeia sentimentală ce punea suflet în tot ce iubea mai mult.. că fiecare greșeală stupid făcută s.a transformat în timp în trepte.. ce puteau fi urcate să atingi cerul...dar urcând fiecare treaptă... cântând ca pe un crez melodia că orice ai face ajunge să conteze mai puțin... că un minte.ma frumos nu e chiar așa cum pare... că nu e mereu important sa te preocupe cum și încotro merg lucrurile..sau că în final totul va fi bine..😌..tot ești plină de iluzii.. și ce timpuri de poveste și ce fericire..și ce sentiment de împlinire și ce dor de vorbe..și un zâmbet cald așternut într.un colț de gură ca și pătura unui sărut.
un zîmbet în semn ca nu ve.i putea uita tot amalgamul ăsta de amintiri. și nici nu ve.i vrea..
lumea.i veselă și tristă ..
alte măști, aceeași piesă... lași în urmă muntele cu tot ce l.a făcut să atingă norii.. închizi ochii și vezi înainte ochilor marea... poate o mare de lacrimi...sau o mare speranță.. o mare de gânduri ...și ce poate fi mai frumos decât să te arunci în noul an ca și când te.ai arunca în valurile mării..fi mândră...fi curajoasă...ia lucrurile așa cum vin și fă poteca ...mergi și înfruntă neprevăzutul..nimic nu e mai frumos și nimic nu contează mai mult decât sentimentul că ești "acasă"...și acasă nu poate fi niciodată nicăieri decât acolo unde găsești tot ce e drag sufletului..că nimic nu are preț decât sentimentul cald al iubirii..acea iubire ce îmbracă mii de forme și mii de culori în diverse dimensiuni.. la mulți ani...mie.. ție..și tuturor ce poartă mări și oceane în suflet...
