luni

O femeie indragostita..

O femeie indragostita se tine de capul barbatului. Nu se satura sa-i vorbeasca, sa-l priveasca, sa-l simta langa ea. O femeie indragostita zice "nu" si face "da". Are asteptari si reproseaza. Daruieste si asteapta comunicare, confirmari repetate, gesturi tandre. Isi depaseste propriile limite si uita de orgoliu, ego sau orice altceva; centrul universului ei e EL. O femeie indragostita viseaza si face planuri, care marturisite l-ar speria pe el, simtindu-si independenta periclitata si viata minutios impaturita in sertarase din care neaparat fac parte o casa, o gradina, copii, vacante, romantism...multa rabdare..iubire..O femeie indragostita viseaza.. un barbat indragostit vrea si face.

Da sunt femeie...

Da, sunt femeie. Sunt femeie cand ma trezesc dimineata si stau in oglinda 10 minute sa ma machiez, in loc sa iau micul dejun. Sunt femeie cand schimb 2-3 bluze pentru ca nu se potrivesc cu pantalonii sau cu cerceii pe care am chef sa-i port in acea zi. Sunt femeie cand ma flateaza privirea admirativa a unui barbat bine. Sunt femeie cand sunt sensibila si ma supara o vorba aruncata mai mult sau mai putin in gluma. Sunt femeie cand vars lacrimi de dor sau de neputinta. Sau cand rad cu gura pana la urechi la un banc stupid; sau cand ma bucur ca e soare afara; sau cand mananc ciocolata fara sa-mi pese daca si unde se va depune.Sunt atat de femeie cand bat magazinele doar pentru "window shopping" sau cand din prea mare elan cumpar tot ce-mi iese-n cale, chiar daca vor fi haine pe care in veci nu le voi purta sau lucruri pe care in veci nu le voi folosi. Sunt femeie si atunci cand tot ceea ce-mi doresc e o vorba de incurajare sau o imbratisare tacuta; sau un compliment, fie el si stangaci. Sunt femeie cand vorbesc despre mine si turui verzi si uscate, dar si atunci cand astept comunicare si de cealalta parte. Sunt femeie cand sper, cand las de la mine si uit de orgoliu, cand ma implic si dau totul din suflet. Chiar si atunci cand trantesc, cand jignesc, cand sunt razbunatoare si neintelegatoare, cand am fite si ambitii prostesti. Cand insist si cand las de la mine. Cand sunt romantica si citesc poezii sau carti "de gagici"; sau cand ma uit la chick-flicks cu Julia Roberts. Chiar si atunci cand sunt obsedata de-o melodie, care pe altii ii plictiseste.Sunt femeie si atunci cand am chef sa joc fotbal sau sa ma bat (de cand imi doresc asta! :D; prietenii stiu de ce!). Sau cand (foarte rar, ce-i drept) mi-e dor sa port tocuri.Sunt femeie cand astept si imi plac declaratiile. Sunt femeie cand iubesc!Nu sunt perfecta, dar...da, sunt femeie zi de zi...

marți

O zi dulce...

Doctore, deschide fereastra, sa intre vazduhul peste noi.- De ce ma numesti astfel ? Stii doar ca nu sunt doctor.- Fiindca ma doare sufletul... Simt ca avându-te aproape, ma vindec de singuratate. Lasa-ma sa te numesc astfel, altfel nu mi-as putea deschide sufletul...si am atâtea zagazuri in calea puhoiului de lacrimi, neplânse, dar izvorâte din atâtea cuvinte nespuse, neauzite, din atâtea dureri, ce sunt si nu sunt ale mele ...- Bine, spune-mi cum vrei...Mi-ar fi facut bine, sa te aud spunându-mi pe nume. Depersonificarea mea, imi pare iar o instrainare, dar daca te simti mai bine asa...iti fac jocul...- Doctore, nu-mi transmite starea ta de insingurare...Nu te depersonific, asa cum spui, stiu sa-ti spun si pe nume, dar n-o pot face acum...cu apelativul acesta imi esti mai aproape, si am nevoie de un doctor de suflet...- Oare eu sunt doctorul, sau tu? Cuvintele tale, vocea ta sunt pentru mine leacuri de neinlocuit...Vezi, parca ar fi intre noi un fluid sonor ce curge când de la tine inspre mine când invers...Asa, ca o multumire - vecina cu linistea...Nici nu stiu cine este cu adevarat doctorul in povestea asta a noastra...- Sincer ?! Nici unul dintre noi. Nici bolnavi –bolnavi nu prea suntem...dar hai, ramâi tu, in rolul de doctor, esti mai mare, ai mai multa experienta...si apoi , vreau sa ma alint ca o pisica... blânda, ca o felina domestica...- Hai, hai...ca stiu eu cât de domestice sunt felinele, când nici nu te astepti scot ghearele... In fine, accept, sunt doctorul, de vindecat asa pacienta cum esti, cred ca tu ma vei vindeca pe mine. Asta faci de când te stiu, umbli numai cu vorbe bune printre supararile mele... Ma vindeci de neincredere, de singuratate...de indoiala ce –mi tot atine calea printre oameni si fapte...- Doctore, m-ai ametit de când te tot invârtesti in jurul patului meu, n-ai obosit ? Ia-ti un scaun si stai intr-un loc.- Nu-mi place sa stau pe scaun, ai dreptate ma invârt in jurul patului tau, in speranta ca te vei da putin intr-o parte sa pot sta si eu... Imi plac mâinile tale, mângâierea lor e plina de povesti... Stiai ca mâinile tale stiu povesti de iubire ?- Doctore, fii serios ! Sunt o pacienta contagioasa, nu ma atinge... Nu-i cazul sa-ti lipesti buzele de mâna mea, m-ai face sa te mângâi, as trece bariera dintre vis si realitate...suntem in poveste , nu ?- Niciodata n-ai vreme de realitate...Despre ce vis vorbesti ? De câta vreme stam treji amândoi ?De câta vreme strabatem singuratatea amagindu-ne ca am fi impreuna ?- Ce faci, in loc sa ma vindeci , ma imbolnavesti de indoiala ? - Chiar crezi ca pot eu sa te vindec ? Crezi ce spui ? Tu nu vezi ca sunt mult mai bolnav ca tine ? Am obosit sa stau pe scaun si sa te privesc, daca tot crezi ca nu e vremea sa trecem peste linia orizontului , lasa-ma pe mine in pat si treci tu pe scaun.- Doctore, te intreci cu gluma ! Sunt , totusi de acord. Schimbam locurile, rolurile, voi sta eu pe scaun.- N-ai putea sa scoti scaunul din decor ? Este prea inghesuit peisajul si cu amarâtul ala de scaun pe care tocmai vrei sa te asezi.- Incepi sa ma superi ! Ai vrea sa scoatem scaunul din decor, tragând nadejdea ca, obosind, am sa ma asez in cele din urma in afurisitul ala de pat bolnav...Da, patul e bolnav...bolnav de nervi. Daca iti fac pe voie si scot scaunul din decor, vei obosi privind-ma cum ma fâtâi pe aici ca un titirez...- Hai sa incercam. Uita-te in ochii mei. Sa vedem daca o sa –ti mai arda sa defilezi asa de colo - colo...- Poftim , ma uit. Si ce daca ma uit ? Crezi ca nu stiu ce privire hipnotica ai ? Tu se pare ca ai uitat ca ochii mei sunt oglinda ochilor tai...Hipnoza destinata mie, te-ar adormi pe tine... Adormit nu-mi mai esti de nici un ajutor. Am nevoie de tine treaz, lucid ! Doctore, nu ma pacalesti ...- Imi ies din fire cu tine, ce tot imi spui “ doctore, doctore...” când vezi destul de clar, ca eu sunt bolnav de tine, când stii ca esti medicamentul de care am nevoie...- Gata, gata... ai dreptate. Trebuie sa ne vindecam amândoi. Fara medicamente, fara bisturiu...Ce temperatura ai tu ?! Tot 45? ? 45? ale tale + 45? ale mele fac 90? , suficient pentru un incendiu....Ori eu nu prea vreau sa iau foc...om scapa noi de boala, dar la temperatura asta putem scapa, definitiv si de noi...mai avem ceva treaba in lumea asta...nu-i cazul sa vedem o flacara si un morman de cenusa....Hai sa gândim la rece... Sa facem rost de un soi de gheata !- Pe arsita asta tu, vrei sa gasesti gheata ? Unde ? Nu vezi ca parca s-au aprins si peretii ?- Domn doctor, parca s-au aprins...dar nu s-au aprins...Gheata de care vorbesc se numeste – luciditate ! Asa ca , jos din pat...scot patul din decor...pun pe jos niste maracini...daca nu stii ce-i levitatia, vei cam sângera...dar sigur te vei racori...- Ai niste idei... auzi, maracini ! La temperatura asta, n-as simti nici piroane infipte in podea...- Scot si peretii din decor... Te iau de mâna si mergem in poiana, la fântâna cu ciutura . Tragem o betie cu apa. Vedem noi apoi, daca om mai fi sau nu bolnavi.- Ce spui soro, apa chioara crezi ca o sa ma vindece de tine ?- Apa nu e chioara... Apa este mult mai desteapta decât iti inchipui tu...Te-ai gândit vreodata ca apa noastra stie chimie ?- Orice apa stie chimie...nu dizolva apa aproape totul ?- Apa, cuvântul acesta numai in limba româna stie formula chimica a apei...- Iar te joci ?- Vorbesc serios, nu ma joc de loc. Formula chimica a apei este H20 , dar este vorba de H – O – H, litera A este asezata simetric in jurul literei P ca in formula chimica...si apoi litera A , fiind prima in mai toate alfabetele...este numarul 1 intre litere – sunete...intâmplator sau nu, greutatea atomica a Hidrogenului este 1...si a Oxigenului este 16...dar litera P ocupa si ea, poate tot din intâmplare pozitia 16 in câteva alfabete ale limbilor vorbite si azi... Si ca sa vezi ce cuvinte destepte avem...o sa-ti spun si povestea cuvintelor OM si POM...- Cunosc si astea chimie ?- Cam da...Corelând toate literele elementelor chimice, tinând cont si de izotopi, stim deja ca litera P, este Oxigenul...element comun omului pentru a trai, dar si pomului care il produce... Nu mai stiu acum exact...nu-s tocmai un manual de chimie...dar litera O este parca un izotop al carbonului si M parca un izotop al oxigenului...Dupa ce ne intoarcem din fantezie o sa-ti spun exact...Pâna atunci, hai sa bem apa desteapta, stam sub pomul acela inflorit...si-am sa-ti spun cele mai frumoase povesti , pe care le stiu mâinile mele când te ating...

sâmbătă

Intre prietenie si egoism...impas...

Ii esti cuiva devotat? Tu omule, ti-ai pus vreodata sufletul pe tava, ai taiat vreodata radacinile egoismului spre a te elibera si a te inalta in fata unui prieten? De cate ori ai luat exemplu de la un caine care-si urmeaza si-si iubeste stapanul?... Sau ti se pare ca a fi devotat este totuna cu a fi umil (umilit), supus si nevolnic? Prietenia se manifesta prin devotament neconditionat...merita oricine devotamentul nostru? Meritam noi intotdeauna devotamentul prietenilor? Drumul de la dragoste la ura este uneori dureros de scurt...il poti parcurge dintr-un cuvant sau un gest. Cat esti dispus sa dai prietenilor? si ce sa dai? si cum sa dai? cat esti in stare sa primesti? si ce anume? Ce se naste dintr-o prietenie?...interese?...avantaje?...o completare?...respect?...onestitate? intrebari...intrebari...intrebari... te-ncumeti sa raspunzi sincer?...

luni

Eşti prezent..şi totuşi nu Eşti...

azi dimineaţă m-am trezit.. visasem că eram acolo....dar parcă nu eram eu, nu mă recunoşteam.... eram mult mai senină şi mai calmă, eram trezită ca după-o boală grea... sufletul nu mai durea, mintea nu mai căuta întrebări la deja găsite răspunsuri mâinile nu mai bâjbâiau în întuneric după presupuse urme de lumină... mă priveam stând în pat ...şi mă priveam de undeva de deasupra...pentru că simţeam că plutesc....într-un ameţitor dar veşnic amor... şi paradoxal, deşi aveam ochii deschişi ...persistă.... imaginea ta încă dormind gol cu toţi muşchii feţei relaxaţi cu orice urmă de durere, nici o urmă de ură tu şi cu tine...atât te privesc cum îţi întinzi leneş mâna peste locul în care ar fi trebuit să mă aflu îmi simţi căldura lăsată dar nu îmi simţi şi moliciunea cărnii ce încă mai poartă urmele trecerii tale profunde.... şi tresari.... mă cauţi.... bâjbâind printre cutele cearceafului mototolit de corpurile noastre flămânde şi niciodată sătule, de picioarele noastre transformate în liane pe trupurile celuilalt.... doamne cât de frumos eşti ....aşa întins în pat, ca un înger răstignit peste lumea mea atât de neagră şi înceţoşată până mai ieri.... mâna ta mă caută în continuare iar gura ta încearcă să îmi pronunţe numele...mă strigi, dar nu tu....nu e vocea ta....e vocea sufletului tău ce începe din nou să vorbească în mintea mea.....perioada lui de muţenie a trecut.... are atât de multe de spus şi se chinuie să silabisească ....ne....na....
din ce în ce mai clar...mai rugător... şi deşi nu mai dorm demult...imaginea ta încă se află în ochii mei, iar mâinile mele încă îţi mai simte fierbinţeala feselor pe care le-am atins implorândule să vină mai aproape de mine... iar gura mea poartă încă urmele şi gustul tău eliberator... doamne, cât de amară mi-era trezirea ...departe de tine... abia acum îmi simt neputincioasa trăire .... abia acum îmi simt aripile cum îmi cresc ... pentru dimineţile astea numai şi tot te-aş putea iubi până când timpul mă va împovăra cu aduceri aminte şi dincolo de el... pentru lumina pe care o simt pătrunzându-mi în suflet şi tot te-aş iubi până când iadul va fi fost acoperit de gheaţă.... pentru liniştea ce pune stăpânire pe inima mea numai şi tot te-aş iubi cu fiecare zvâcnire a inimii, cu fiecare sinapsă a neuronilor mele... pentru urmele lăsate de mâinile tale pe inima mea ,numai....şi tot te-aş iubi şi te-aş iubi şi te-aş iubi invăţând amândoi împreună să conjugăm în felul nostru toate verbele din lume eu iubesc....
eu te iubesc.....
eu te voi iubi....
tu...
tu.....
tu....
noi ....
noi.....
noi.... şi de atunci nu vom mai fi eu şi tu niciodată.....ci noi,...întotdeauna noi....respirând acelaşi aer cu aceeaşi plămâni atingând viaţa cu aceleaşi mâini lăsând aceleaşi urme, totdeauna două , pe nisipul adus în cale de valurile vieţii...

Sa mor...

Pierd secundele in care vreau sa mor
si ma inec in patratele cuvintelor
infipte macabru in timpan
de cea care era iubirea mea.
Vreau sa mor cantand
tacerea de cavou desenata in mine.
Alerg cu gandul spre Iad,
luminez sticla privirilor
cu incandescenta lacrimilor
moarte deasupra cerului.
Cad sub noapte cautand linistea
eliberarii din lume.
Vreau sa mor fara lumanare,
sa ma pierd;
refuz sa cred in fotografiile timpulu..

duminică

Biciuită cu vorbe....

Vorbele tale grele
Mi-au rănit speranţele,
mi-au alungat visele ;
Vorbele tale
mi-au oprit zborul dorinţelor !
mi-au tăiat elanul.
Dar, vorbele tale
Nu-mi pot lua amintirile.
Chiar dacă :
Vorbele tale
Mă fac să rătăcesc pe drumuri necunoscute,
Să trec în pragul nebuniei,
Vorbele tale
Mi-au adus singurătatea,
mi-au secat lacrima sufletului,
Însă,
Vorbele tale
n-au să-mi poată lua niciodata şi ziua de mâine
mâine vorbele tale nu or să mai doară
..O să uit..