..astăzi, ca în fiecare zi, eşti din nou prin gândurile mele…îmi lipsesc culorile ce îmi colorau nu demult sufletul...ai fost o adiere caldă şi plăcută ce a trecut prin viaţa mea…trecutul în prezent…

gândesc raţional..
oricum nu aveai cum să mă înţelegi..
şti mă gândesc la tot ce mi.ai propus să.ţi ofer
..şi mă întreb oare un zâmbet ţi.ar face inima să tremure
.. un simplu gând..
aş încerca să opresc o clipă sau măcar să o apropii mai mult de sufletul meu...
a fost o cearta stupidă (dacă o pot numi astfel..îmi dai voie să o numesc astfel)
..doar mi.ai spus că te.ai enervat
..eu îţi spun să nu îndrăzneşti să faci pe indiferentul pentru că ştiu că simţi ceva pentru mine
...iar tu spui..
nu simţi doar ceva
..eu...
eu am încercat să fug să mă ascund...
de o altă zi..o nouă zi în viaţa mea
..să îţi mărturisesc că ai putea să îmi lipseşti…lipseşti
...tu nu înţelegi...
apoi să nu uiţi că nu te cunosc..că eşti imprevizibil..
eu zâmbesc amar
..doar fiecare clipă care trecea ne desparte
..seara..mă culc cu lacrimile pe obraz
..recunosc..
deşi raţiunea dictează mereu sentinţa: o să pleci din gândurile mele..aşa am ajuns să nu mă agăţ de o speranţă firavă.. poate o să înţelegi...
o să vezi că aşa sunt eu...
că doar tu şti cum sunt..
am ucis partea din mine care a avut vreodată încredere în cineva..
prin indiferenţă..ignoranţă..egoism…
ce bine că nu suntem faţă în faţă..
puteai fi motivul pentru care aş fi riscat, pentru care aş fi sfidat totul..
atât de rar mi.ai vorbit despre tine că acum îmi eşti cel mai apropiat străin..
am trăit unul lângă altul înainte de-a face cunoştinţă..
nu contează, poate aşa se cunosc doi oameni..
nu ştiu nimic despre mine, poate tu ai văzut mai bine..
şi te rog să taci, să nu zici nimic din ce vezi la mine ca nu cumva să cred că ai ajuns la capătul căutărilor..
emoţie ce te încearcă...
ai plecat
..seară de duminică..

Cineva spunea :

"Astăzi este ziua de mâine pentru care te îngrijorai ieri".
Nu ştiu cum să.l măsor pe "a fost"

însă încerc să.i doresc biruinţă în "va fi".
La fiecare sfârşit de zi parcă toate cele trei

timpuri ale lui "A FI"

se întâlnesc şi se contopesc

pentru ca în secunda

următoare să se nască iar în haos.
Despre ce va fi în ziua următoare

sau săptămâna care vine

nu ştiu ce să spun dar pentru oricine doreşte să aibă succes

pot spune că va trebui să biruiască piedicile care vor apărea. În final gândesc că:

"Omul trebuie să aibă şi prieteni şi dusmani.
Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă

iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie".

Copacii îngălbeniţi de trecerea timpului îşi aştern încet podoaba dorinţelor sub picioarele oamenilor indiferenţi . Toate sunt la picioarele noastre ... dar .... le ignorăm...timpul trece pe lângă noi fără să ne dăm seama...la un moment dat ne amintim de o zi de toamnă..mă gândesc că şi eu asemenea copacilor am aşternut la picioarele cuiva, cele mai frumoase dorinţe ... însă ele au fost arse în focul indeferenţei.. NU mai sunt tristă ... doar privesc în sufletul meu..aştept ploaia să şteargă praful din sufletul meu şi urmele tale..greşelile noastre..soarele nu se mai vede demult pe strada mea prafuită de timp şi de tine...în curând norii o să acopere cerul amintirilor mele reci precum frunzele acoperă pămantul ce fuge sub picioarele mele..las toamna să intre în viaţa mea, în timp ce pe tine te alung pe uşa inimii şi aşa cârpită de atâtea furtuni şi regrete.. Adio! E toamnă în sufletul meu..

De n-ar fi fost ceatza ai fi vazut ca te iubeam
De n-ar fi fost frig ai fi simtit cum tremuram

De n-ar fi fost ploaia ai fi stiut ca plangeam
Si-ai mai fi stat...Dar a fost ceatza, frig si ploaie si-ai plecat...
Erai ingerul meu, m-ajutai sa nu ma pierd
Erai ca picatura de ploaie din desert
Oare cum s-aduc inapoi ultima toamna-n doi ?
De n-ar fi fost noapte m-ai fi vazut cum te priveam
De n-ar fi fost vant ai fi stiut ca te chemam
De n-ar fi fost rece ai fi simtit cat te doream
Si-ai mai fi stat...
Dar a fost noapte, vant si rece si-ai plecat

E de ajuns o secundă să pot rămâne în braţele tale, chiar dacă nu îmi dau seama şi nici nu-i dau voie... e de ajuns o privire să pornească un tremur în ea.. atât de puternic, încât ai spune că a luat foc, chiar dacă în jurul meu, totul pare îngheţat... Şi totuşi nu e de ajuns nici măcar o viaţă pentru a uita un chip... nu sunt de ajuns nici 9 vieţi pentru a o mulţumi, atunci când găseşte pe cineva care îi e pe plac...şi nu îi este alături..

dacă..în toate sensurile...

Daca as fi o litera, as fi litera I. Pentru ca are o sonoritate impunatoare.
Daca as fi o cifra, as fi cifra 9. Pentru ca in numerologie se comporta aparte.
Daca as fi un element, as fi aer. Pentru ca e indispensabil si totusi invizibil.
Daca as fi o tara, as fi Rusia. Pentru ca e controversata si are o cultura vasta.
Daca as fi un oras, as fi Oostende. Pentru ca are un aer intim si artistic.
Daca ar fi sa am o forma simpla, as fi o sfera. Niciodata putandu-i-se determina fata ori spatele.
Daca as fi o zi din saptamana, as fi luni. Pentru ca imi plac inceputurile entuziaste.
Daca as fi o luna din an, as fi decembrie. Pentru ca e cea mai emotionala si plina de simboluri.
Daca as fi un material, as fi catifea. Greu de asortat, sensibila si fina.
Daca as fi un instrument muzical, as fi orga. Pentru puternicele note triste,

dramatice chiar macabre uneori.
Daca as fi arma mortii, as fi otrava. Pentru ca e discreta si deloc violenta desi fatala.
Daca as fi un mijloc de transport, as fi un avion. Pentru ca zborul e bariera cea mai provocatoare.
Daca as fi o culoare, as fi rosu. Pentru ca denota pasiune si energie si insufla optimism.
Daca as fi o planeta din acest sistem solar, as fi soarele.

Pentru ca degaja caldura si poate fi atat malefic cat si benefic.
Daca as fi un fenomen al naturii, as fi un fulger.

Pentru rapiditate si pentru marea incarcatura electrica.
Daca as fi un verb, as fi verbul a gandi.

Pentru ca gandul e cea mai intima ,sofisticata si relevanta amprenta.
Daca as fi un substantiv, as fi paradox. Pentru ca orice imposibil e posibil.
Daca as fi un adjectiv, as fi complex. Pentru ca liniaritatea e plictisitoare.
Daca as fi un sport, as fi patinaj. Pentru expresivitate si tehnica stilata.
Daca as fi un animal legendar, as fi pasarea Phoenix.

Pentru ca mereu gasesc in insuccese energia unui inceput.
Daca as fi un animal real, as fi un lynx. Pentru regalitatea lui si mediul ostil in care traieste.
Daca as fi o pasare, as fi o bufnita. Pentru faptul ca o consider simbol morbid al inteligentei.
Daca as fi o insecta, as fi un paianjen.

Pentru ca asemeni panzei lui construiesc strategii,

planuri viclene si rezistente la influente exterioare.
Daca as fi un pom, as fi un cires. Pentru scoarta aromata si pentru florile candide.
Daca as fi un fruct, as fi o afina.

Datorita fatului ca acestea pateaza considerabil desi sunt minuscule.
Daca as fi o floare, as fi o margareta. Pura si rezistenta, cu aplicatii in medicina naturista...

mod de exprimare a celor ce nu pot fi exprimate..

şi ce dacă toate merg prost...eu mă gândesc la bine...

Mi-aş dori o exorcizare de mine,dar... nu s-au hirotonisit preoţi decât pentru draci...

Cred în puterea deciziei, în conştiinţa faptelor şi cel mai mult cred în inconştienţă.

Când sunt beată am senzaţia că pot trece prin obiecte ca o stafie.

Sexul poate fi artă sau prostituţie.

Între nu este decât înjosirea principiilor.

Nu vreau să confund poezia cu o formă de masturbare mentală,

drept pentru care declar, nici un poem al meu nu este dedicat bărbatului.

Cred în existenţa demonului şi nu cred în fericire ca stare permanentă.

Nu am revelaţii, am doar constatări.

Cred în răutate pură, în răutate asimilată şi în răutate inconştientă.

Nu mă interesează atât de mult efectele cât cauzele.

Cred foarte mult în moarte cum cred foarte mulţi în nemurire.

Realul e o chestiune care ţine numai de simţuri.

Morala şi etica sunt falsuri pentru care s-a inventat conştiinţa.

Respectul mi se pare cea mai mare formă de dispreţ.

Cred foarte mult în dragoste până nu mai cred.

Cred că mediile influenţează, cred în corupţie şi în slăbiciunea umană.

Cred în eroare deşi nu cred în eşec.

Cred în oameni până nu mai cred.

Faptul că suntem unici nu certifică autenticitatea.

Cred că emoţia este organică şi cred că trăirea este autentică.

Cred că singurul ucigaş real este timpul, cred că timplul este Dumnezeu..

îti spun târziu..în prezent..

Dacă peste zece ani ai fi oarbă, dintre toate mâinile care îţi vor fi modelat sânii, le-ai recunoaşte pe ale mele?

Dacă mi-aş apropia buzele de urechea-ţi cum am făcut-o de atâtea mii de ori de-mi spuneai că se aude marea din gura mea înfiorată, oare s-ar mai auzi atunci?

Mi-ai mai recunoaşte limba fierbinte? Printre toate aromele care îţi vor fi bântuit dorinţele, ţi-ai mai aminti mirosul verde-crud-lăptos al trupului meu?

Ai mai şti că degetul care îţi scrie apăsat pe spate “te iubesc” e acelaşi pe care il sărutai hazliu înainte să-ţi pui mâna sub cap ca să te conducă în împărăţia somnului?

Dintre sutele de paşi care au bătut drumul nocturn de la patul tău în bucătărie şi înapoi, i-ai mai recunoaşte pe ai mei apăsaţi şi stângaci?Spune-mi iubita mea...

Mi-ai mai recunoaşte oftatul, dintr-o mie, când îmi merge greu? Dacă mi-ai pipăi pielea strânsă-n riduri moi împrejurul jurul cotului ai şti că sunt eu? Dar răsuflarea mea? Ai mai recunoaşte icnetele tastelor asuprite de mâinile mele în nopţile în care te culcai mai devreme?

Oare nu sunt eu singurul care mă strecuram în pat fără să-ţi tulbur visele? Mă opresc puţin din scris acum...Unde vreau să ajung cu atâtea întrebări la care n-aş putea suporta povara răspunsului greşit...?

Şi de ce-ar mai conta peste ani precizia amintirilor tale iubito? De ce-ar mai conta peste ani? Ce ciudaţi suntem noi oamenii...

Ne proiectăm fericirea şi dramele în viitor, negând iresponsabili prezentul. Căci dacă aş accepta prezentul iubito, tu n-ar mai trebui, oarbă fiind peste zece ani, să răspunzi la toate incertitudinile unei iubiri îngropate...

Dar când s-a îngropat iubirea? În prezent iubito...În prezent...

Ce bine e să-mi fii aproape, lumina mea. Ce bine să-ţi ştiu chipul, ochii şi zâmbetul limpede. Ce bine că mi-ai ieşit în cale cu aripi de înger deschise şi trup de zburător. Ce bine că ai un nume. Ce bine!

Câte nume ţi-am dat! Câte identităţi. În câţi ochi ţi-am căutat inima, sufletul, esenţa... de câte ori mi-am înroşit genunchii cerşindu-i destinului crud, ce nu mi te scotea în cale, îndurare!

Şi acum eşti aici: înger strălucitor, Nălucă!
Te-am iubit încă din prima clipă şi mai apoi. Te voi iubi până la moarte, pentru că soarta mi te-a scos în cale când nici măcar în apus nu mai credeam.

Nu ştiu ce îmi va aduce clipa. Mai important este prezentul, şi poate un viitor în care ştiu că orice s-ar întâmpla, voi rămâne în suflet cu tine aceeaşi de azi. Şi nu am să te uit niciodată..

odata ..poveste

amurg de iubire...

Restul e tacere..

Visez în tăcere

Aştern printre rânduri

Sentimentul ascuns

De când m-ai uitat...

Visez în tăcere

Tăcerea vorbeşte

Nu-mi pasă de nimeni.

Te iubesc.

Aştern printre rânduri

Ganduri spontane

Nu-mi pasă ce spui

Nu-mi pasă!

Sentiment ascuns

Şopteşte-mi tăcerea

Priveşte-mă în ochi.

Te iubesc.

De când m-ai uitat

Norii sunt gri

Şi-şi plâng peste mine

Amarul cel dulce.

(Kamel Amira)

Tacerea e când ne întelegem.Dar poate fi şi când m-ai uitat...Tăcerea înseamnă linişte numai când eşti cu mine.În rest, e furtună fără sonor...

suflet de copil