miercuri

un ceai..

se amestecă o linguriţă de noroc cu o ceaşcă de frumuseţe şi se lasă la vedere...când e momentul potrivit, se adaugă un colţ de zâmbet, un ciob de surâs şi o geană de clipire, iar ceea ce rezultă se prezintă prietenilor..după un timp, se toarnă un fragment de atingere, un minut de plimbare, o mână de fluturi în stomac şi o sclipire de sărut..amestecul obţinut se oferă cu încredere..când nu îţi mai poţi opri buzele din zâmbete şi inima din mii de bătăi pe milisecundă, se presară praf de iluzii, pulbere de promisiuni, steluţe de vis şi se toarnă câte un mililitru de jurământ pe oră.întreaga compoziţie se amestecă bine cu linguriţa timpului, se încălzeşte la focul pasiunii, se îndulceşte cu zaharul Afroditei şi se răceşte apoi cu gheaţa sărutărilor pierdute...se serveşte la alegere cu biscuiţii ‘eternităţii’ sau cu prăjiturelele ‘din timp în timp’.
să-l savuraţi cu grijă!..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu