miercuri

Există femei care nu au avut parte de nimic, există femei care au avut parte de mult mai mult decât au sperat să aibă. Până la urmă ce înseamnă viaţa asta, ce înseamnă când ţi se spune: „pe ea o iubesc, la tine ţin foarte mult“… Ce simţi în momentul acela, ce simţi că a mai rămas? A mai rămas ceva, în afară de respingere, în afară de o altă speranţă care se năruie? Când vezi că totul se destramă sub ochii tăi, când ştii că la un moment dat nu ai mai avut nimic, când ai crezut că puteai simţi ceva, ceva mai mult decât a fost vreodată în viaţa ta… Nu te-ai agaţat de nimeni, n-ai vrut să fie nimeni în preajma ta, n-ai vrut decât să ai un prieten, n-ai vrut decât sa-ţi fie cineva alături uneori. Ei bine, când acea persoană nu mai poate decât să te dezamăgească ce ai putea să mai faci? Ce ar mai rămâne? Ai să speri în continuare în ce ar fi putut să fie dacă n-ar fi existat răutatea caracteristică oamenilor, egoismul perfid care iese mereu la suprafaţă? Ai simţit de multe ori că nu mai poţi, ai simţit că toată dragostea pe care o poţi da, toată iubirea care stă undeva în interiorul fiinţei tale, dragostea pe care ai fi putut s-o oferi cuiva la care ţii enorm de mult… dragostea asta dispare şi se frânge ceva în tine, ceva poate mai valoros decât toata existenţa asta care nu e tocmai minunată. M-am întrebat de ce? De multe ori am stat să mă gândesc ce mai poate exista în lumea asta pentru mine, ce mai poate exista şi pentru alte femei? Uneori mă întreb pentru ce să mă mai zbat, uneori mă întreb ce sens mai are tot acest zbucium interior, pentru ce o mai fac, de ce tot încerc să lupt, să mă avântur contra curentului? La un moment dat pentru mine n-a mai existat nici o speranţă, pentru mine a fost numai un vid care m-a înconjurat total şi defintiv. Lumea din jurul meu nu mai era acolo decât pentru că aşa era situaţia, aşa trebuia să fie. M-am resemnat cu situaţia asta, m-am resemnat cu ce este soarta mea. Multă lume nu înţelege... sunt puţini cei care ştiu cum e să treci prin zeci de dezamăgiri. De la un prieten aşteptam să fie lângă mine, aşteptam să înţeleagă ce simt, să vadă că pot oferi multe, pot da mai mult decât crede o lume întreagă. Dezamăgire… Oamenii nu sunt aşa, oamenii îşi văd de interesul lor, nu vor să-şi complice viaţa cu problemele altora, vor să se simtă bine şi atât. A, îi poţi ajuta, nici o problemă, acceptă orice ajutor ca să le fie bine, este instinctul de conservare, nimic mai mult. Însă, vreodată, în viaţa ta, poate vei avea nevoie de ajutor din partea altcuiva. Crezi că te va ajuta cineva vreodată? Crezi că există oameni care să fie altruişti, care sa aprecieze un lucru pe care-l faci pentru ei? Sunt, poate putini, dar exista. Eu sunt unul dintre ei.. N-aş putea spune că nu m-a costat, poate m-a costat mai mult decât aş fi putut accepta să cred, însă am preferat să ajut. Şi ştiţi ce m-a costat? În momentul în care am suferit prea mult m-am înconjurat de o carapace, o carapace prin care nu poate trece decât o altă mare suferinţă, un gol imens, un gol pe care cineva sau ceva ar putea să-l umple. Unde este acea persoană… Aş vrea să fie aici… Nu pot să vă spun decât că sunt mulţi oameni singuri, sunt mulţi oameni care nu mai au nimic, sunt multe destine lăsate în voia sorţii şi poate suferinţa noastră nu se compară cu a altora. Fiecare om ştie prin ce a trecut, mai bune sau mai rele… Femeile au dezavantajul de a fi desconsideate de către bărbaţi, mai ales de acei bărbaţi care se cred mai deştepţi decât sunt, dar care, din punctul meu de vedere au atâta ignoranţă şi indiferenţă încât nu ii poţi caracteriza decât ca pe nişte fiinţe care se târăsc pe acest pământ, care se târăsc în zadar şi care nu ştiu decât să facă rău. Voiam să vă spun că oricât ai fi suferit, oricât ţi-ar fi fost de greu, există întotdeauna un prieten care sa fie lângă tine, chiar dacă numai pentru o perioadă de timp, însă poate că atunci ar fi fost singura perioadă în care te-ar fi putut ajuta. Poate că dacă n-ar fi fost acolo, în acel moment, şi ar fi fost oricând altcândva, n-ar mai fi fost acelaşi lucru. Nu au existat multe persoane lângă mine atunci când am avut nevoie de ele, de fapt poate a existat o singură prietenă adevărată care a acceptat să fie lângă mine atunci când aveam mai mare nevoie de cineva… Sunt extrem de multe lucruri de spus despre dezamăgiri, despre noi, cele singure, oare ce am putea face, ce am putea spera mai mult decât realitatea care ne înconjoară… Mergem mai departe, da, e adevărat, continuăm să mergem prin lumea asta ca şi când nimic nu s-ar întâmpla în continuare… Cunoaşte cineva sufletul nostru? Ştie cineva ce este în inima noastră?

2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Camera Web.
    Camera Web este farama mea de respiratie,este poarta prin care eu constientizez inca o data ca nu sunt singur sau ca nu vreau sa fiu singur.Ce poate fi mai frumos decat sa stiu ca prietena de suflet este aproape de mine?
    Nu vreau sa te stiu trista,tristetea ta ma afecteaza si pe mine.
    Te admir pentru caracterul tau dar mai ales pentru ca existi.
    Am intrebat firele de iarba:voi de ce sunteti asa de apropiate unele de altele,iar eu sunt asa departe de fata ce o indragesc?Voi cresteti asa fir langa fir,fir langa fir iar eu sunt departe de ea.
    Firele nu mi-au raspuns,doar unul singur cand sa plec mi-a spus:noi dupa cum vezi,am fost batute de vant,calcate in picioare si tot apropiate am ramas.Pe tine ce te impiedica sa fii apropiat de ea?
    In zadar am vrut sa ii spun firului de iarba ca e vorba de distanta,nu mi-a raspuns.

    RăspundețiȘtergere