Florile simbolizează frumuseţea, armonia, tinereţea, puritatea, pasiunea; lumea multicoloră, paradisică, dar efemeră şi trecătoare (I. Evseev – Dicţionar de magie şi demonologie).
Etnologii consideră că floarea este un „receptacol” al forţelor şi darurilor uraniene ce vin spre ea sub forma razelor solare, a ploii sau a picăturilor de rouă. Iar înflorirea ei este rezultattul unei conjuncţii dintre apă (stihie feminină) şi foc (principiul activ, masculin).
Comparaţia între floare şi femeie nu este întâmplătoare, deoarece se subliniază „carcterul fugitiv al frumuseţii feminine – mirosul florii conotează dragostea, scuturatul florii sau pierderea mirosului e dăruirea dragostei şi pierderea fecioriei” (M. Coman – Izvoare mitice).
Plecând de la faptul că floarea este un străvechi simbol solar, întâlnim multe plante care-şi „întorc faţa” în direcţia soarelui.
„Sânzienele” şi „Drăgăicile” româneşti demonstrează faptul că nomenclatura florilor se intersectează cu onomastica divină şi demonologică.
Credinţe şi superstiţii despre flori:
– În flori, ierburi sau pomi se pot cuibări ori spirite bune, ori spirite rele, tocmai de aceea florile se comportă ca nişte fiinţe vii: bolesc, tânjesc, suferă sau vorbesc între ele (I. Evseev – op. cit.);
– În marile sărbători, când se „deschide cerul” (Anul Nou, de Paşti, de Rusalii), plantele vorbesc între ele, iar oamenii pot înţelege limbajul lor (R. Vulcănescu – Mitologie română);
– „Una zice: ia-mă, că eu sunt bună pentru dragoste!
Alta zice: ia-mă pe mine, că sunt bună pentru cinste! dar alta că-i de noroc. Alta spune: ia-mă pe mine, că bani mulţi vei avea! Şi de boale, de leacuri, de toate spun şi se îmbie. Numai trebuie să pricepi limba lor (E. N.- Voronca – Datinile);
– Unele flori au scopuri maritale (busuiocul, brebenelul) sau divinatorii: „Dacă ramurile de măr, vişin etc. care se pun în ziua de Sf. Varvara în oale cu apă, vor înflori până în ziua de Florii, e semn de an bogat, iar de nu, e semn de an sărac” (A. Gorovei –Credinţi).
Etnologii consideră că floarea este un „receptacol” al forţelor şi darurilor uraniene ce vin spre ea sub forma razelor solare, a ploii sau a picăturilor de rouă. Iar înflorirea ei este rezultattul unei conjuncţii dintre apă (stihie feminină) şi foc (principiul activ, masculin).
Comparaţia între floare şi femeie nu este întâmplătoare, deoarece se subliniază „carcterul fugitiv al frumuseţii feminine – mirosul florii conotează dragostea, scuturatul florii sau pierderea mirosului e dăruirea dragostei şi pierderea fecioriei” (M. Coman – Izvoare mitice).
Plecând de la faptul că floarea este un străvechi simbol solar, întâlnim multe plante care-şi „întorc faţa” în direcţia soarelui.
„Sânzienele” şi „Drăgăicile” româneşti demonstrează faptul că nomenclatura florilor se intersectează cu onomastica divină şi demonologică.
Credinţe şi superstiţii despre flori:
– În flori, ierburi sau pomi se pot cuibări ori spirite bune, ori spirite rele, tocmai de aceea florile se comportă ca nişte fiinţe vii: bolesc, tânjesc, suferă sau vorbesc între ele (I. Evseev – op. cit.);
– În marile sărbători, când se „deschide cerul” (Anul Nou, de Paşti, de Rusalii), plantele vorbesc între ele, iar oamenii pot înţelege limbajul lor (R. Vulcănescu – Mitologie română);
– „Una zice: ia-mă, că eu sunt bună pentru dragoste!
Alta zice: ia-mă pe mine, că sunt bună pentru cinste! dar alta că-i de noroc. Alta spune: ia-mă pe mine, că bani mulţi vei avea! Şi de boale, de leacuri, de toate spun şi se îmbie. Numai trebuie să pricepi limba lor (E. N.- Voronca – Datinile);
– Unele flori au scopuri maritale (busuiocul, brebenelul) sau divinatorii: „Dacă ramurile de măr, vişin etc. care se pun în ziua de Sf. Varvara în oale cu apă, vor înflori până în ziua de Florii, e semn de an bogat, iar de nu, e semn de an sărac” (A. Gorovei –Credinţi).
nice blog
RăspundețiȘtergere