De ce nu???.mă întreb....

Îmi pare aşa ciudat, c-avem atâta vreme pentru ură, când viaţa nu-i decât o picătură între acest moment şi celălalt...şi e de neînţeles de trup că nu culege flori, că nu privim la cer mai des, că nu iubim, noi, care ataât de repede murim... Să te caut, de-aş putea măcar să-ncerc ...sufletu-mi nebun şi singur, fremătând ...te văd, te ating, te simt şi te iubesc ...nălucă eu oare sunt de atâta căutare, sau poate de-o prea lungă aşteptare într-un frig pustiu, încerc să mă agăţ cu fiecare pas cel fac de-a ta umbră ce-mi dispare ... strig, disper şi ... doare, încotro te duci şi de cine fugi ... sunt obosită şi tremur la a ta umbră ce-mi apare-n vis ... nu te cunosc, nu îţi vorbesc, doar te iubesc ... dar tu m-alungi şi fugi ... te joci şi iar te-ascunzi .. rămâi deci doar o umbră într-un frig pustiu ce n-o să-l pot străbate fără tine, fără mine, fără noi... noi, ce am rostit ... de-ai fi tu sau eu sau noi ...dar sunt doar eu şi`acest frig pustiu ... dar te aud, te simt şi te iubesc, dulce şi amară umbră ... să te mai caut, de-aş putea măcar să-ncerc. Dacă am fi picături, n-am avea nevoie de lacrimi ... Dacă am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destăinuiri ... Dar suntem oameni şi avem nevoie de dragoste ... cine sunt eu? ... sunt eu, haină fără margini, naiva fără de privire. Nisip mi-e sufletul iar marea mi-e zbucim amplu şi iubire. Noroc cu umbra ce m-astupă să nu mai văd întinsa-mi jale peste ferestrele rămase, etern, în setea lor de soare. Ai milă, Doamne, de pribeagul, copil certat cu zânele, în goana lui printre ţărâmuri să nu strivească grânele albastre, din lanuri de culoare. Copil netrebnic, fără suflet, hulit de flori şi prea mişel ... ce vreau? ... tu vrei lucruri şi spui de ce? dar eu vreau lucruri care nu au existat niciodată şi spun de ce nu?....