Copacii îngălbeniţi de trecerea timpului îşi aştern încet podoaba dorinţelor sub picioarele oamenilor indiferenţi . Toate sunt la picioarele noastre ... dar .... le ignorăm...timpul trece pe lângă noi fără să ne dăm seama...la un moment dat ne amintim de o zi de toamnă..mă gândesc că şi eu asemenea copacilor am aşternut la picioarele cuiva, cele mai frumoase dorinţe ... însă ele au fost arse în focul indeferenţei.. NU mai sunt tristă ... doar privesc în sufletul meu..aştept ploaia să şteargă praful din sufletul meu şi urmele tale..greşelile noastre..soarele nu se mai vede demult pe strada mea prafuită de timp şi de tine...în curând norii o să acopere cerul amintirilor mele reci precum frunzele acoperă pămantul ce fuge sub picioarele mele..las toamna să intre în viaţa mea, în timp ce pe tine te alung pe uşa inimii şi aşa cârpită de atâtea furtuni şi regrete.. Adio! E toamnă în sufletul meu..

De n-ar fi fost ceatza ai fi vazut ca te iubeam
De n-ar fi fost frig ai fi simtit cum tremuram

De n-ar fi fost ploaia ai fi stiut ca plangeam
Si-ai mai fi stat...Dar a fost ceatza, frig si ploaie si-ai plecat...
Erai ingerul meu, m-ajutai sa nu ma pierd
Erai ca picatura de ploaie din desert
Oare cum s-aduc inapoi ultima toamna-n doi ?
De n-ar fi fost noapte m-ai fi vazut cum te priveam
De n-ar fi fost vant ai fi stiut ca te chemam
De n-ar fi fost rece ai fi simtit cat te doream
Si-ai mai fi stat...
Dar a fost noapte, vant si rece si-ai plecat