..aşteptări..

Există tot felul de aşteptări...De când ne naştem, aşteptam să se întâmple una, alta, să treacă una, alta, să ne treacă viaţa...Aşteptăm, în primul rând, să creştem.Vai, ce bine va fi când vom fi mari! Ţara "celor mari" pare o lume de poveste. Apoi, când chiar creştem, vedem că, de fapt, lumea poveştilor am lăsat-o în urmă. Şi, aşteptăm, din nou, să o regăsim, dar altfel! Aşteptăm slujbe-poveste, prietenii-poveste, iubiri-poveste...Şi, tot aşa, aşteptând, se duce o bună parte din viaţă!Nu zic că nu sunt şi aşteptări care se "materializează". Dar, chiar şi acelea, au un gust uşor amărui, gustul frunzelor moarte de după ploaie...Fiindcă, aşteptarea modifică subtil chiar şi realizarea. Îi lasă şi acesteea un gust ciudat şi specific - uneori dulce-amărui, alteori dulce-acrişor, alteori - pur si simplu, de ars...Da, sunt multe feluri de aşteptări! Nu zic că toate sunt rele. Unele sunt minunate, pentru că au în ele speranţă, te învaţă răbdarea şi blândeţea.Unele...Altele, însă, mai desprind în fiecare zi cate o"coaja arsă de suflet", si încă una, până ce sufletul...fie rămâne gol...fie se schimbă cu totul ! Nu neapărat în rău, desigur! Atunci când vine şi Lumina de sus, schimbarea nu poate fi în totalitate rea, chiar şi după criteriile noastre omeneşti.Doar că...o simţi, pur şi simplu o simţi - ca pe o îmbătrânire prematură, ca pe un plâns fără lacrimi, ca pe un câmp ars şi pustiit pe care va începe din nou să crească iarba...Poate că aşa trebuie să devină sufletele noastre: câmpuri arse, şi refăcute, şi iar arse, şi iar refăcute...până ce arderea şi refacerea probabil că nu vor mai putea fi separate, vor deveni un tot, care va însemna altceva...Înţelepciune? Iubire divină? Resemnare blândă?Ei, dar deja vorbesc de lucruri pe care nu le cunosc. Eu cunosc doar aşteptările, până la ultima fibră.Ceea ce va fi după...e mereu un mister!Cred că, dacă am contabiliza aşteptările noastre, am vedea că aproape jumatate din viaţă ni se scurge cu ele.(Poate chiar mai mult!) De aici se poate trage concluzia că ele trebuie să fie o lecţie importantă, dacă Divinitatea le alocă atâta timp în educaţia noastra.Şi atunci, un alt nume pentru viaţa noastră ar putea fi : a învăţa să aştepţi.A învăţa să ai răbdare.A învăţa să-ţi "struneşti" sufletul.Dar, desigur...totul cu măsură! Iar măsura...cine o cunoaşte, afară de El? Şi noi, ce putem face, decât să credem, să sperăm, că El are totul sub control? Fiindcă, dacă n-ar fi credinţă şi speranţa asta, aşteptările ar fi doar...torturi insuportabile. Sau, "erori de tipar" ale vieţii.Da, ştiu, ştiu că nu-i aşa...Dar, ce pot face cu un suflet uman mereu "în curs de educare", mereu puţin sălbatic, în ciuda disciplinei, mereu candidat la "alunecare"...Şi mereu, mereu plin! Nu importă cu ce, dar mereu plin de ceva, mereu gata să dea pe dinafară...De fapt, greşesc, nu chiar mereu! Mai sunt şi perioadele de "mare liniştită", de domnie a raţiunii, sau spiritului...Dar, când vin celelalte, acelea parcă se uită, devin incredibile, deşi au existat cu adevarat!Şi acum, e cazul să "las până" jos! Am spus prea multe, prea multe...