Eu cred în...

Nu ştiu în ce crezi tu, dar ştiu în ce cred eu sau în ce credeam cândva.
Credeam în daruire totală. Credeam că logica firii e să dăruieşti, să ai răbdare şi apoi să primeşti ceva. Nu neapărat ceva la schimb, niciodată nu ar fi suficient, dar atât cât omul de lângă tine să fie bine.
Credeam în dragoste adevărată. Credeam în puteri supranaturale în doi.
Credeam în libertate, în adevăr şi în sentiment.
Credeam în natură...în ea încă mai cred, oarecum.
Credeam că eşti diferit. Credeam că te-am ales cum trebuie. Credeam că astrele-mi poartă norocul în salbe argintate. Credeam că ochii tăi sunt sinceri şi că zâmbetul tău e deplin.
Credeam în curăţenie spirituală când de fapt tu eşti plin de noroi în suflet.
Credeam în nemurire. Credeam în tine cu toată fiinţa unui om. Credeam că poţi, credeam în capabilităţile tale, dar te-ai dovedit a fi un laş şi-un trădător.
Acum s-au epuizat crezurile. Se vor reîncarna, poate într-un alt timp. Într-un timp trecut. Într-un timp ce va curăţa noroiul adunat şi în mine. Ai lăsat în urma ta, nepăstor, o mare groapă de amintiri şi regrete. S-au spulberat ca prin vis o groază de clipe. Ce-a mai rămas? Scrumul adunat vârf în scrumiera ticsită de atâta sila.
S-au epuizat poruncile. Să nu ucizi..dragostea..! S-a epuizat şi ea odată cu scurgerea clipelor. Şi dorurile s-au şters. Au lăsat urme adânci în sufletul meu pustiit de regrete..
Umblu desculţă prin spini. Îmi sângerează sufletul, nu picioarele. Mi s-a scurs Firea în nefiinţa unei flori ofilite. S-a refugiat şi soarele de bună dimineaţa printre norii negri ai amintirilor udate de lacrimi. S-au refugiat amintirile cu tine. Au fugit din calea tunetelor mele. Am fulgere-n privire şi ploaie cruntă în buze. Râvnesc precum o fiară înlănţuită. O fiară ce se zbate să iasă din ghearele vânătorului. Mă zbat să mă eliberez .Însetată de răzbunare îmi îndrept privirea spre sufletul tău. Ţi-l gust... E amar ca fierea. Eşti amar cu totul. Te îndulcisem eu cu gânduri. Îţi spălasem trupul cu sărutări..dulceaţă amară... Ţi-a putrezit bunătatea...
Ai fost un blestem, nu o binecuvantare! ..de ce mă chinui..de ce îmi faci atâta rău...chiar merit?...