Simplu.. în cuvinte..despre cuvinte..doar cuvinte..

Ne naştem în cuvinte ...iar odată născuţi ne chinuim să le învăţăm, să le rostim, mai apoi să le meşteşugim frumos ca în final să le înţelegem puterea şi să le folosim...
Nu ştiu de ce uneori unele cuvinte ne duc pe culmi de fericire iar altele în adâncuri reci... uneori vorbesc tare ca să mă aud, să-mi aud gândurile bramburite şi prăfuite şi să mă speriu atunci când ele răsună în eter ca şi cum ar prinde o altfel de viaţă... uneori vreau pur şi simplu să le înăbuş, să le ascund, să le reduc la tăcere pentru că simt că sunt goale, prea sărace ca să redea ceva din ceea ce simt... uneori simt că trebuie să le împărtăşesc să le comunic, să mă fac înţeleasă să încetez în a mai ascult doar mânata de dorinţă de a mă trasmite celuilalt... uneori doar citesc cuvintele în ochii, sau în tăcere când stau lângă tine şi atunci ele sunt atât de asurzitoare... uneori plângem pentru că nu putem spune ce simţim... şi uneori e doar linişte... linişte crispată...
Cuvintele sunt atât de universale, ca şi sentimentele... toate acele cântece, toate acele filme, toate acele cărţi ....nu asta ne arată??? Cu toate că simţim personal şi că unele cuvinte rezonează în mintea noastră ca şi când noi le-am fi spus.... nu sunt cuvintele nostre nu noi le-am rostit mai întâi.
Ce cuvinte poţi să spui unui suflet trist? Ce cuvinte poţi să spui atunci când îţi moare cineva? Ce cuvinte spui atunci când iubeşti pe cineva? Ce spui atunci când nu vrei să spui nimic?Oare cum sunt cuvintele mele?