îti spun târziu..

nu mai cred că unul şi cu una fac doi,
cel puţin pentru o vreme...
simpla socoteală de pe hârtie
e spulberată de timp
şi “noi” moare încet
legat de o invizibilă funie...
la început te iubeam, fără să ştiu de ce... într-un târziu am înţeles de ce nu te-mai pot iubit dar asta oricum nu mai contează.. ce rost are să mai caut de ce-uri? lucrurile vin şi pleacă, totul se repetă şi viaţa merge înainte..departe de noi..departe de tine..
credeam că este esential să comunicăm dar aveam să aflu că pot doar să vorbesc singură, că pot să urlu între patru pereţi, să plâng până când îmi pierdeam suflarea pentru că tu erai prea orb şi prea surd să mă auzi, preocupat fiind doar de propria persoană, de parcă universul începea şi se sfârşea cu tine.. aş fi putut să plec în orice clipă din viaţa ta..
şi dacă astăzi m-ai întreba de ce n-am făcut-o atunci, ţi-aş spune doar că aveam prea multe întrebări şi nici un răspuns..nu ştiam încotro mă îndrept, ce aştept, ce vreau de la mine, de la tine, de la noi de fapt.. şi atunci am plâns.. da, am plâns, stupid refugiu dar necesar.. am plâns mergând pe străzi aiurea şi lumea mă privea când indiferentă, când uşor compătimitoare, probabil întrebându-se dacă nu sunt nebună.
lumea mea nu începea şi categoric nu se termina cu tine. am înţeles că prezenţa ta nu-mi mai era necesară. mi-au trecut instantaneu şi fluturii din stomac şi au dispărut şi întrebările sâcâitoare de genul “oare ii mai pasă de mine?”. şi ştii ceva
tu n-ai bănuit nimic pentru că viaţa a mers mai departe, aparent fără nici o schimbare. nu ne-am despărţit atunci ci mult mai târziu, dar acela a fost momentul în care am simţit că visul meu s-a destrămat.. ştiam că nu te mai iubesc şi o parte din mine murise putin..
căutam confirmarea..şi am găsit.o... pe urmele amintirilor..

iartă-MĂ...

Ascuns între dorinţe şi amăgiri, sufletul respiră iubire. Dar iubirea nu e a mea... Iubirea mea e plecată să fure stropi de ploaie. Întins pe piatră seacă aş vrea să pot privi încă o dată apusul plin de arome. Soarele îmi spune să aştept, dar oare cât de mult va mai putea primăvara să mă ţină în frâu ?
Priveşte ! În geana norilor stă chipul tău... şi plânge... Nu cred să cer prea mult pământului şi frunzelor, să fiu doar o lacrimă pe obrazul tău... atât îmi doresc... Ai plecat şi m-ai lăsat dus de vânt. Iartă-mă că n-am putut fi mai bun decât ploaia, decât apusul, decât norii. Iartă-mă că m-am înbolnavit de tine.

DJ Rynno & Sylvia - Chilling my soul
Asculta mai multe audio Muzica »

picături de lacrimi strivite de amintiri..se preling pe obrajii mei trişti...

zâmbind dansez cu gândul meu, marea îmi mângâie sufletul..

te cuprind într-o secundă transformată în eternitate

te iau mereu în braţe şi dansăm..gând bun...

un vals al vieţii şi al clipelor frumoase

mereu uzi ne refugiem să stăm îmbrăţişaţi cu buzele lipite

pasiunea ne-o prins precum o pradă şi o dorinţăne cuprinde firea..

şi ne trezim.. dincolo de vise..îndrăgostiţi..dar singuri...

Not very often have we metBut the music's been too badCan only sense happinessif the music is sadSo I'm going homeI must hurry homeWhere a life goes onWe're too old to make a messDreams will keep me youngOld enough to stressOnly mirrors tell the timeSo I'm going homeI must hurry homeSo will my life go onYes I'm going homeGoing home aloneAnd your life goes onSo I'm going homeI must hurry homeSo will my life go onYes I'm going homeGoing home aloneAnd your life goes on

O scrisoare pe care poate nu o vei citi niciodată! Nu ştiu dacă mă va lăsa inima să ţi-o trimit. Şi chiar dacă aş vrea să ţi-o trimit nu aş şti unde! Unde eşti? Habar nu am! Rătăceşti pe undeva prin lume sau poate deja m-ai uitat şi ai o viaţă acolo şi eşti fericit.

“Iubitul meu ,dulceaţa mea amară...

Ce bizar mi se pare să îţi spun aşa acum dupa 5 luni..de la despărţirea noastră..Altă dată mi s-ar fi părut ceva natural , acum îmi este greu. Am aşteptat un semn de la tine mult timp şi semnul nu a venit. Într-o zi am sunat la telefon...nu şti era data de 2.. M-am repezit la el simţind că parcă la celălat capăt vei fi tu...
-Alo?
-…………….
-Alo??????
-……………. Ton de ocupat...tăcere...

Erai tu oare? Sau mintea mea o ia razna. Am crezut pentru o clipă că nu ai avut curaj să vorbeşti. Vroiam să-ţi spun că încă îmi este tare dor de tine... Nu de asta am nevoie! Ştii de ce aveam nevoie atunci? De tine... Nu îmi trebuia altceva... Dar te-ai gândit o clipă la mine ? Măcar o secundă înainte să-ţi faci bagajele şi să ieşi pe uşa sufletului meu.... Te-ai gândit? Acum ai putea să-mi spui că te-ai gândit! Ce fel de om eşti ? Eu nu te recunosc . Nu eşti omul pe care l-am iubit cu toată fiinţa mea. Zici că ai făcut-o pentru noi! Eşti sigur că nu ai făcut-o pentru tine? Pentru că eşti laş , pentru că eşti egoist????

M-ai lăsat singură, înnebunită de durere, dezamăgită, pustiită, fără poftă de viaţă , absenţa ta m-a îmbolnăvit! Nu era o boală ce putea să fie vindecată. Era mai degrabă o durere fizică aproape constantă. Nu mă lasă o clipă să răsuflu. Tot timpul îmi aduceam aminte de zilele, nopţile în care ne făceam planuri , în care visam amândoi cum va fi viaţa noastră de acum înainte.
Mai de mult mi-ai spus că eşti egoist dar eu nu te-am crezut! Cum ai fi putut fi egoist când erai în stare de orice pentru mine. Ai fi mutat şi lumea din loc numai să mă faci să zâmbesc... Mult timp! Dar atunci au trecut într-o clipită. Am pus toate amintirile într-o cutie! Mai ştii când ne plimbam ? De fiecare dată când trec pe acolo văd şi locul în care ne-am pozat pentru prima dată. Eram atât de fericită..

Explicatii? Nu ştiu dacă sunt explicaţii dar aş vrea să-ţi povestesc.
Tu erai….TU! ....Ce drag îmi eşti când zâmbeşti! Păreai fericit... Eu ce mai caut aici?.... Nu era locul meu....... TU numai erai al meu!...... Eu o sa fiu a ta întotdeauna...

M-am săturat! Numai vreau!

Acum voi fi fericită! Voi avea şi copii şi îmi voi trăi viaţa alături de un om care mă va face fericită şi îmi va oferi siguranţa şi căminul de care am nevoie..linişte...