E greu, e cat se poate de greu sa iei o hotarare care va trebui sa fie decisiva, sa alegi intre ceea ce.ti doresti cu disperare si ceea ce trebuie sa faci, sa alegi intre un prezent in care esti fericita si un viitor despre care stii ca nu.ti va aduce nimic bun … intre bucurie si tristete …
Trist este faptul ca pare mult mai simplu sa devii egoist, sa lasi prezentul in care esti fericita sa se transforme intr.un viitor pe care deja il cunosti, un viitor despre care stii la ce sa te astepti, decat sa te gandesti prea mult la altii si sa faci o schimbare brusca, sa renunti la tot ce ai, la prezentul care te inconjoara cu blandete si sa.l inlocuiesti cu un viitor ce nu prevede nimic bun, un viitor caruia ii intuiesti toti pasii sovaielnici …
Si in acele momente de cumpana, paradoxal, te gandesti ca ar putea aparea acel cineva care sa te ajute sa te determine sa te razgandesti … sa iti doresti sa apara si sa te faca sa regreti pana si gandul de a.ti refuza fericirea … si totusi, fiind un paradox, acea pesoana sa nu apara … In cele din urma, singura in fata destinului, te resemnezi, refuzi si ultima farama de egoism si renunti la tot … in favoarea unui nimic … tii capul sus si speri sa.ti fie bine, desi stii ca nu.ti va fi, stii ce soarta ti.ai ales, dar totusi speri … Speri … si astepti … iar asteptarea se prelungeste, clipele devin veacuri … iar tu te afunzi in intuneric si nu pti sa mai intrezaresti nici macar raza de lumina … Doar atunci realizezi pierderea, doar atunci durerea incepe sa te sfasie, singuratatea sa te doboare … Doar atunci cand realizezi ca, de fapt, n.ai pierdut numai fiinta cea mai draga tie, ci te.ai pierdut tu insati, iti inghiti incet lacrimile, una cate una, incepi sa.ti strangi amintirile, sa le asezi undeva intr.un loc sigur, unde nimic nu le poate atinge, caci undeva in adancul sufletului inca mai palpaie licarul unei mci sperante …