Vezi, rândunele se duc, Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii - De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?..

..În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei…
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,

Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea!
Târzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii… De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.
Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei ..Din stele,
Când degerând atâtea dăţi, Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi ..La geamuri.
O, cât eram de fericit ..Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit ..De lună!
Şi când în taină mă rugam ..Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!
Din a lor treacăt să apuc ..Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Căci astăzi dacă mai ascult ..Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.
Cu ochii serei cei dentâi ..Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!
..Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;

Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicur..