m.am saturat de lumea asta prefacuta, de minciuniile din jurul meu, de egoism si nerusinarea unora, recunosc si eu am putin din fiecare, dar la unii e in exces... nu.mi pasa de multa lume din jurul meu, dar vine un timp cand comportamentul celorlalti ma depaseste!

pe zi ce trece caut un motiv sa fiu bucuroasa, nu mai sper ca voi fi candva fericita... da,stiu ar trebuii sa fiu pentru ca exist, ca am cam tot ce.mi trebuie (material), o 'famile'... niste prietene, sau cel putin asa pretind a fi... sunt sanatoasa, si multe altele... dar totusi imi doresc nespus de mult sa gasesc pe cineva cu care pot vorbi si care sa ma inteleaga si sa simta ce simt si eu... dar,cred ca deja cer cam multe.... dar,totusi nu vreau sa cred ca nu exista acel cineva... e asa ciudat totul... nu mai am incredere in nimeni, cei dragi care speram ca nu ma vor dezamagii au facut.o, ce.i drapt am asteptat cam multe din partea lor... as vrea sa pot opri pentru o clipa timpul... dar e imposibil, asa ca incep sa imi dau seama ca e o tampenie sa sper asta... sa vreau sa ma intorc, e imposibil... mereu imi spun ca nu exista un nou inceput, fiecare avem un drum care incepe de la un capat si se sfarseste la altul, o data ce am pornit in drumul nostru nu mai avem cale de intoarcere... mi.e greu sa accept dar traiesc mai mult in lumea mea virtuala decat in lumea reala... uneori ma intreb ce o fi asa interesant in lumea asta virtuala, dar cert e ca de fiecare data timpul zboara mai repede pe lanaga mine si macar nu ma mai gandesc asa mult la ce ma doare... in lumea reala ce am? probleme ca toti, de care in mare parte eu sunt vinovata... o singura viata si mi.o risipesc... e ciudat dar,tot ce ma linistea candva acum nu mai are nici un efect... singurul sentiment care ma mai doare e sila pt ce.i din jurul meu... am realizat ca visele au doua urmari: devin cosmaruri sau raman vise,dar de implinit nu se implinesc... am cautat in dex ce inseamna vis, stiu destul de bine pt ca ma hranesc zilnic cu ele, VIS: Iluzie deşartă; gând, idee, aspiraţie irealizabilă.. si totusi noi speram in realizarea lor... spunem ca invatam ceva din greselile noastre, si la ce ne foloseste daca le repetam? spunem ca ne fac rau cei din jur, dar daca noi suntem asa de buni de ce ne facem noi rau? spunem ca iubim...atunci de ce facem persoana iubita sa sufere? sau ne plangem pt iubiri neimpinite? eu cred ca iubirea, sau dragostea sunt ca niste iluzii... de fapt nici nu mai stiu pt ca nu mai cred in ele, nu mai cred in nimic...