Cineva spunea :

"Astăzi este ziua de mâine pentru care te îngrijorai ieri".
Nu ştiu cum să.l măsor pe "a fost"

însă încerc să.i doresc biruinţă în "va fi".
La fiecare sfârşit de zi parcă toate cele trei

timpuri ale lui "A FI"

se întâlnesc şi se contopesc

pentru ca în secunda

următoare să se nască iar în haos.
Despre ce va fi în ziua următoare

sau săptămâna care vine

nu ştiu ce să spun dar pentru oricine doreşte să aibă succes

pot spune că va trebui să biruiască piedicile care vor apărea. În final gândesc că:

"Omul trebuie să aibă şi prieteni şi dusmani.
Prietenii îl învaţă ce trebuie să facă

iar duşmanii îl obligă să facă ce trebuie".

Copacii îngălbeniţi de trecerea timpului îşi aştern încet podoaba dorinţelor sub picioarele oamenilor indiferenţi . Toate sunt la picioarele noastre ... dar .... le ignorăm...timpul trece pe lângă noi fără să ne dăm seama...la un moment dat ne amintim de o zi de toamnă..mă gândesc că şi eu asemenea copacilor am aşternut la picioarele cuiva, cele mai frumoase dorinţe ... însă ele au fost arse în focul indeferenţei.. NU mai sunt tristă ... doar privesc în sufletul meu..aştept ploaia să şteargă praful din sufletul meu şi urmele tale..greşelile noastre..soarele nu se mai vede demult pe strada mea prafuită de timp şi de tine...în curând norii o să acopere cerul amintirilor mele reci precum frunzele acoperă pămantul ce fuge sub picioarele mele..las toamna să intre în viaţa mea, în timp ce pe tine te alung pe uşa inimii şi aşa cârpită de atâtea furtuni şi regrete.. Adio! E toamnă în sufletul meu..

De n-ar fi fost ceatza ai fi vazut ca te iubeam
De n-ar fi fost frig ai fi simtit cum tremuram

De n-ar fi fost ploaia ai fi stiut ca plangeam
Si-ai mai fi stat...Dar a fost ceatza, frig si ploaie si-ai plecat...
Erai ingerul meu, m-ajutai sa nu ma pierd
Erai ca picatura de ploaie din desert
Oare cum s-aduc inapoi ultima toamna-n doi ?
De n-ar fi fost noapte m-ai fi vazut cum te priveam
De n-ar fi fost vant ai fi stiut ca te chemam
De n-ar fi fost rece ai fi simtit cat te doream
Si-ai mai fi stat...
Dar a fost noapte, vant si rece si-ai plecat

E de ajuns o secundă să pot rămâne în braţele tale, chiar dacă nu îmi dau seama şi nici nu-i dau voie... e de ajuns o privire să pornească un tremur în ea.. atât de puternic, încât ai spune că a luat foc, chiar dacă în jurul meu, totul pare îngheţat... Şi totuşi nu e de ajuns nici măcar o viaţă pentru a uita un chip... nu sunt de ajuns nici 9 vieţi pentru a o mulţumi, atunci când găseşte pe cineva care îi e pe plac...şi nu îi este alături..

dacă..în toate sensurile...

Daca as fi o litera, as fi litera I. Pentru ca are o sonoritate impunatoare.
Daca as fi o cifra, as fi cifra 9. Pentru ca in numerologie se comporta aparte.
Daca as fi un element, as fi aer. Pentru ca e indispensabil si totusi invizibil.
Daca as fi o tara, as fi Rusia. Pentru ca e controversata si are o cultura vasta.
Daca as fi un oras, as fi Oostende. Pentru ca are un aer intim si artistic.
Daca ar fi sa am o forma simpla, as fi o sfera. Niciodata putandu-i-se determina fata ori spatele.
Daca as fi o zi din saptamana, as fi luni. Pentru ca imi plac inceputurile entuziaste.
Daca as fi o luna din an, as fi decembrie. Pentru ca e cea mai emotionala si plina de simboluri.
Daca as fi un material, as fi catifea. Greu de asortat, sensibila si fina.
Daca as fi un instrument muzical, as fi orga. Pentru puternicele note triste,

dramatice chiar macabre uneori.
Daca as fi arma mortii, as fi otrava. Pentru ca e discreta si deloc violenta desi fatala.
Daca as fi un mijloc de transport, as fi un avion. Pentru ca zborul e bariera cea mai provocatoare.
Daca as fi o culoare, as fi rosu. Pentru ca denota pasiune si energie si insufla optimism.
Daca as fi o planeta din acest sistem solar, as fi soarele.

Pentru ca degaja caldura si poate fi atat malefic cat si benefic.
Daca as fi un fenomen al naturii, as fi un fulger.

Pentru rapiditate si pentru marea incarcatura electrica.
Daca as fi un verb, as fi verbul a gandi.

Pentru ca gandul e cea mai intima ,sofisticata si relevanta amprenta.
Daca as fi un substantiv, as fi paradox. Pentru ca orice imposibil e posibil.
Daca as fi un adjectiv, as fi complex. Pentru ca liniaritatea e plictisitoare.
Daca as fi un sport, as fi patinaj. Pentru expresivitate si tehnica stilata.
Daca as fi un animal legendar, as fi pasarea Phoenix.

Pentru ca mereu gasesc in insuccese energia unui inceput.
Daca as fi un animal real, as fi un lynx. Pentru regalitatea lui si mediul ostil in care traieste.
Daca as fi o pasare, as fi o bufnita. Pentru faptul ca o consider simbol morbid al inteligentei.
Daca as fi o insecta, as fi un paianjen.

Pentru ca asemeni panzei lui construiesc strategii,

planuri viclene si rezistente la influente exterioare.
Daca as fi un pom, as fi un cires. Pentru scoarta aromata si pentru florile candide.
Daca as fi un fruct, as fi o afina.

Datorita fatului ca acestea pateaza considerabil desi sunt minuscule.
Daca as fi o floare, as fi o margareta. Pura si rezistenta, cu aplicatii in medicina naturista...

mod de exprimare a celor ce nu pot fi exprimate..

şi ce dacă toate merg prost...eu mă gândesc la bine...

Mi-aş dori o exorcizare de mine,dar... nu s-au hirotonisit preoţi decât pentru draci...

Cred în puterea deciziei, în conştiinţa faptelor şi cel mai mult cred în inconştienţă.

Când sunt beată am senzaţia că pot trece prin obiecte ca o stafie.

Sexul poate fi artă sau prostituţie.

Între nu este decât înjosirea principiilor.

Nu vreau să confund poezia cu o formă de masturbare mentală,

drept pentru care declar, nici un poem al meu nu este dedicat bărbatului.

Cred în existenţa demonului şi nu cred în fericire ca stare permanentă.

Nu am revelaţii, am doar constatări.

Cred în răutate pură, în răutate asimilată şi în răutate inconştientă.

Nu mă interesează atât de mult efectele cât cauzele.

Cred foarte mult în moarte cum cred foarte mulţi în nemurire.

Realul e o chestiune care ţine numai de simţuri.

Morala şi etica sunt falsuri pentru care s-a inventat conştiinţa.

Respectul mi se pare cea mai mare formă de dispreţ.

Cred foarte mult în dragoste până nu mai cred.

Cred că mediile influenţează, cred în corupţie şi în slăbiciunea umană.

Cred în eroare deşi nu cred în eşec.

Cred în oameni până nu mai cred.

Faptul că suntem unici nu certifică autenticitatea.

Cred că emoţia este organică şi cred că trăirea este autentică.

Cred că singurul ucigaş real este timpul, cred că timplul este Dumnezeu..

îti spun târziu..în prezent..

Dacă peste zece ani ai fi oarbă, dintre toate mâinile care îţi vor fi modelat sânii, le-ai recunoaşte pe ale mele?

Dacă mi-aş apropia buzele de urechea-ţi cum am făcut-o de atâtea mii de ori de-mi spuneai că se aude marea din gura mea înfiorată, oare s-ar mai auzi atunci?

Mi-ai mai recunoaşte limba fierbinte? Printre toate aromele care îţi vor fi bântuit dorinţele, ţi-ai mai aminti mirosul verde-crud-lăptos al trupului meu?

Ai mai şti că degetul care îţi scrie apăsat pe spate “te iubesc” e acelaşi pe care il sărutai hazliu înainte să-ţi pui mâna sub cap ca să te conducă în împărăţia somnului?

Dintre sutele de paşi care au bătut drumul nocturn de la patul tău în bucătărie şi înapoi, i-ai mai recunoaşte pe ai mei apăsaţi şi stângaci?Spune-mi iubita mea...

Mi-ai mai recunoaşte oftatul, dintr-o mie, când îmi merge greu? Dacă mi-ai pipăi pielea strânsă-n riduri moi împrejurul jurul cotului ai şti că sunt eu? Dar răsuflarea mea? Ai mai recunoaşte icnetele tastelor asuprite de mâinile mele în nopţile în care te culcai mai devreme?

Oare nu sunt eu singurul care mă strecuram în pat fără să-ţi tulbur visele? Mă opresc puţin din scris acum...Unde vreau să ajung cu atâtea întrebări la care n-aş putea suporta povara răspunsului greşit...?

Şi de ce-ar mai conta peste ani precizia amintirilor tale iubito? De ce-ar mai conta peste ani? Ce ciudaţi suntem noi oamenii...

Ne proiectăm fericirea şi dramele în viitor, negând iresponsabili prezentul. Căci dacă aş accepta prezentul iubito, tu n-ar mai trebui, oarbă fiind peste zece ani, să răspunzi la toate incertitudinile unei iubiri îngropate...

Dar când s-a îngropat iubirea? În prezent iubito...În prezent...

Ce bine e să-mi fii aproape, lumina mea. Ce bine să-ţi ştiu chipul, ochii şi zâmbetul limpede. Ce bine că mi-ai ieşit în cale cu aripi de înger deschise şi trup de zburător. Ce bine că ai un nume. Ce bine!

Câte nume ţi-am dat! Câte identităţi. În câţi ochi ţi-am căutat inima, sufletul, esenţa... de câte ori mi-am înroşit genunchii cerşindu-i destinului crud, ce nu mi te scotea în cale, îndurare!

Şi acum eşti aici: înger strălucitor, Nălucă!
Te-am iubit încă din prima clipă şi mai apoi. Te voi iubi până la moarte, pentru că soarta mi te-a scos în cale când nici măcar în apus nu mai credeam.

Nu ştiu ce îmi va aduce clipa. Mai important este prezentul, şi poate un viitor în care ştiu că orice s-ar întâmpla, voi rămâne în suflet cu tine aceeaşi de azi. Şi nu am să te uit niciodată..

odata ..poveste

amurg de iubire...

Restul e tacere..

Visez în tăcere

Aştern printre rânduri

Sentimentul ascuns

De când m-ai uitat...

Visez în tăcere

Tăcerea vorbeşte

Nu-mi pasă de nimeni.

Te iubesc.

Aştern printre rânduri

Ganduri spontane

Nu-mi pasă ce spui

Nu-mi pasă!

Sentiment ascuns

Şopteşte-mi tăcerea

Priveşte-mă în ochi.

Te iubesc.

De când m-ai uitat

Norii sunt gri

Şi-şi plâng peste mine

Amarul cel dulce.

(Kamel Amira)

Tacerea e când ne întelegem.Dar poate fi şi când m-ai uitat...Tăcerea înseamnă linişte numai când eşti cu mine.În rest, e furtună fără sonor...

suflet de copil

îti spun târziu..

nu mai cred că unul şi cu una fac doi,
cel puţin pentru o vreme...
simpla socoteală de pe hârtie
e spulberată de timp
şi “noi” moare încet
legat de o invizibilă funie...
la început te iubeam, fără să ştiu de ce... într-un târziu am înţeles de ce nu te-mai pot iubit dar asta oricum nu mai contează.. ce rost are să mai caut de ce-uri? lucrurile vin şi pleacă, totul se repetă şi viaţa merge înainte..departe de noi..departe de tine..
credeam că este esential să comunicăm dar aveam să aflu că pot doar să vorbesc singură, că pot să urlu între patru pereţi, să plâng până când îmi pierdeam suflarea pentru că tu erai prea orb şi prea surd să mă auzi, preocupat fiind doar de propria persoană, de parcă universul începea şi se sfârşea cu tine.. aş fi putut să plec în orice clipă din viaţa ta..
şi dacă astăzi m-ai întreba de ce n-am făcut-o atunci, ţi-aş spune doar că aveam prea multe întrebări şi nici un răspuns..nu ştiam încotro mă îndrept, ce aştept, ce vreau de la mine, de la tine, de la noi de fapt.. şi atunci am plâns.. da, am plâns, stupid refugiu dar necesar.. am plâns mergând pe străzi aiurea şi lumea mă privea când indiferentă, când uşor compătimitoare, probabil întrebându-se dacă nu sunt nebună.
lumea mea nu începea şi categoric nu se termina cu tine. am înţeles că prezenţa ta nu-mi mai era necesară. mi-au trecut instantaneu şi fluturii din stomac şi au dispărut şi întrebările sâcâitoare de genul “oare ii mai pasă de mine?”. şi ştii ceva
tu n-ai bănuit nimic pentru că viaţa a mers mai departe, aparent fără nici o schimbare. nu ne-am despărţit atunci ci mult mai târziu, dar acela a fost momentul în care am simţit că visul meu s-a destrămat.. ştiam că nu te mai iubesc şi o parte din mine murise putin..
căutam confirmarea..şi am găsit.o... pe urmele amintirilor..

iartă-MĂ...

Ascuns între dorinţe şi amăgiri, sufletul respiră iubire. Dar iubirea nu e a mea... Iubirea mea e plecată să fure stropi de ploaie. Întins pe piatră seacă aş vrea să pot privi încă o dată apusul plin de arome. Soarele îmi spune să aştept, dar oare cât de mult va mai putea primăvara să mă ţină în frâu ?
Priveşte ! În geana norilor stă chipul tău... şi plânge... Nu cred să cer prea mult pământului şi frunzelor, să fiu doar o lacrimă pe obrazul tău... atât îmi doresc... Ai plecat şi m-ai lăsat dus de vânt. Iartă-mă că n-am putut fi mai bun decât ploaia, decât apusul, decât norii. Iartă-mă că m-am înbolnavit de tine.

DJ Rynno & Sylvia - Chilling my soul
Asculta mai multe audio Muzica »

picături de lacrimi strivite de amintiri..se preling pe obrajii mei trişti...

zâmbind dansez cu gândul meu, marea îmi mângâie sufletul..

te cuprind într-o secundă transformată în eternitate

te iau mereu în braţe şi dansăm..gând bun...

un vals al vieţii şi al clipelor frumoase

mereu uzi ne refugiem să stăm îmbrăţişaţi cu buzele lipite

pasiunea ne-o prins precum o pradă şi o dorinţăne cuprinde firea..

şi ne trezim.. dincolo de vise..îndrăgostiţi..dar singuri...

Not very often have we metBut the music's been too badCan only sense happinessif the music is sadSo I'm going homeI must hurry homeWhere a life goes onWe're too old to make a messDreams will keep me youngOld enough to stressOnly mirrors tell the timeSo I'm going homeI must hurry homeSo will my life go onYes I'm going homeGoing home aloneAnd your life goes onSo I'm going homeI must hurry homeSo will my life go onYes I'm going homeGoing home aloneAnd your life goes on

O scrisoare pe care poate nu o vei citi niciodată! Nu ştiu dacă mă va lăsa inima să ţi-o trimit. Şi chiar dacă aş vrea să ţi-o trimit nu aş şti unde! Unde eşti? Habar nu am! Rătăceşti pe undeva prin lume sau poate deja m-ai uitat şi ai o viaţă acolo şi eşti fericit.

“Iubitul meu ,dulceaţa mea amară...

Ce bizar mi se pare să îţi spun aşa acum dupa 5 luni..de la despărţirea noastră..Altă dată mi s-ar fi părut ceva natural , acum îmi este greu. Am aşteptat un semn de la tine mult timp şi semnul nu a venit. Într-o zi am sunat la telefon...nu şti era data de 2.. M-am repezit la el simţind că parcă la celălat capăt vei fi tu...
-Alo?
-…………….
-Alo??????
-……………. Ton de ocupat...tăcere...

Erai tu oare? Sau mintea mea o ia razna. Am crezut pentru o clipă că nu ai avut curaj să vorbeşti. Vroiam să-ţi spun că încă îmi este tare dor de tine... Nu de asta am nevoie! Ştii de ce aveam nevoie atunci? De tine... Nu îmi trebuia altceva... Dar te-ai gândit o clipă la mine ? Măcar o secundă înainte să-ţi faci bagajele şi să ieşi pe uşa sufletului meu.... Te-ai gândit? Acum ai putea să-mi spui că te-ai gândit! Ce fel de om eşti ? Eu nu te recunosc . Nu eşti omul pe care l-am iubit cu toată fiinţa mea. Zici că ai făcut-o pentru noi! Eşti sigur că nu ai făcut-o pentru tine? Pentru că eşti laş , pentru că eşti egoist????

M-ai lăsat singură, înnebunită de durere, dezamăgită, pustiită, fără poftă de viaţă , absenţa ta m-a îmbolnăvit! Nu era o boală ce putea să fie vindecată. Era mai degrabă o durere fizică aproape constantă. Nu mă lasă o clipă să răsuflu. Tot timpul îmi aduceam aminte de zilele, nopţile în care ne făceam planuri , în care visam amândoi cum va fi viaţa noastră de acum înainte.
Mai de mult mi-ai spus că eşti egoist dar eu nu te-am crezut! Cum ai fi putut fi egoist când erai în stare de orice pentru mine. Ai fi mutat şi lumea din loc numai să mă faci să zâmbesc... Mult timp! Dar atunci au trecut într-o clipită. Am pus toate amintirile într-o cutie! Mai ştii când ne plimbam ? De fiecare dată când trec pe acolo văd şi locul în care ne-am pozat pentru prima dată. Eram atât de fericită..

Explicatii? Nu ştiu dacă sunt explicaţii dar aş vrea să-ţi povestesc.
Tu erai….TU! ....Ce drag îmi eşti când zâmbeşti! Păreai fericit... Eu ce mai caut aici?.... Nu era locul meu....... TU numai erai al meu!...... Eu o sa fiu a ta întotdeauna...

M-am săturat! Numai vreau!

Acum voi fi fericită! Voi avea şi copii şi îmi voi trăi viaţa alături de un om care mă va face fericită şi îmi va oferi siguranţa şi căminul de care am nevoie..linişte...

Zîmbetul tău..în amintirile mele..

O nouă dimineaţă, aceaşi trezire bruscă… îmi iau trăistuţa cu amintiri şi păşesc cu paşi timizi în universul acestei noi zile...
mergând pe stradă,caut zâmbete, caut oameni ce ştiu să împărtăşescă zâmbetul lor cu mine, să mă ajute să nu uit să râd, să trăiesc... da, şi eu zâmbesc, le zâmbesc lor din toata inima. ..uneori un zâmbet face mai mult decât un milion de cuvinte…
zâmbetul este cântecul surd al inimii, este expimarea sentimentului pur şi expresia fericirii... atunci când eşti fericit, cel mai sincer act este zâmbetul, el este mult mai profund... mă uit în trăistuţa mea cu amintiri şi văd acolo lacrimi dar şi multe zâmbete, ale mele, şi ale altora... doamne câte momente frumoase, toate încununate de un zâmbet! am adunat atâtea zâmbete, simple, unice, copilăreşti, sincere... toate le păstrez în adâncul sufletului pentru a nu uita niciodată ce frumos e să zâmbeşti…
din nou va fi seară, apoi zorii zilei îşi vor face apariţia dar de data aceasta nu va mai fi o dimineaţă oarecare, ci o dimineaţă în care mă voi trezi lângă EL, iar zâmbetul LUI mă va întâmpina la poarta noii zile.
Dintre toate zâmbetele, al LUI e cel mai frumos! :)...


Nu te mai cred - Anastasia Lazariuc
Asculta mai multe audio Muzica »

azi e prima zi cand am alergat pentru mine
azi e prima zi cand nu am simtit cum trece timpul
azi e prima zi cand incerc sa nu ma gandesc la tine...