vineri

mod de exprimare a celor ce nu pot fi exprimate..

şi ce dacă toate merg prost...eu mă gândesc la bine...

Mi-aş dori o exorcizare de mine,dar... nu s-au hirotonisit preoţi decât pentru draci...

Cred în puterea deciziei, în conştiinţa faptelor şi cel mai mult cred în inconştienţă.

Când sunt beată am senzaţia că pot trece prin obiecte ca o stafie.

Sexul poate fi artă sau prostituţie.

Între nu este decât înjosirea principiilor.

Nu vreau să confund poezia cu o formă de masturbare mentală,

drept pentru care declar, nici un poem al meu nu este dedicat bărbatului.

Cred în existenţa demonului şi nu cred în fericire ca stare permanentă.

Nu am revelaţii, am doar constatări.

Cred în răutate pură, în răutate asimilată şi în răutate inconştientă.

Nu mă interesează atât de mult efectele cât cauzele.

Cred foarte mult în moarte cum cred foarte mulţi în nemurire.

Realul e o chestiune care ţine numai de simţuri.

Morala şi etica sunt falsuri pentru care s-a inventat conştiinţa.

Respectul mi se pare cea mai mare formă de dispreţ.

Cred foarte mult în dragoste până nu mai cred.

Cred că mediile influenţează, cred în corupţie şi în slăbiciunea umană.

Cred în eroare deşi nu cred în eşec.

Cred în oameni până nu mai cred.

Faptul că suntem unici nu certifică autenticitatea.

Cred că emoţia este organică şi cred că trăirea este autentică.

Cred că singurul ucigaş real este timpul, cred că timplul este Dumnezeu..

miercuri

îti spun târziu..în prezent..


Dacă peste zece ani ai fi oarbă, dintre toate mâinile care îţi vor fi modelat sânii, le-ai recunoaşte pe ale mele?

Dacă mi-aş apropia buzele de urechea-ţi cum am făcut-o de atâtea mii de ori de-mi spuneai că se aude marea din gura mea înfiorată, oare s-ar mai auzi atunci?

Mi-ai mai recunoaşte limba fierbinte? Printre toate aromele care îţi vor fi bântuit dorinţele, ţi-ai mai aminti mirosul verde-crud-lăptos al trupului meu?

Ai mai şti că degetul care îţi scrie apăsat pe spate “te iubesc” e acelaşi pe care il sărutai hazliu înainte să-ţi pui mâna sub cap ca să te conducă în împărăţia somnului?

Dintre sutele de paşi care au bătut drumul nocturn de la patul tău în bucătărie şi înapoi, i-ai mai recunoaşte pe ai mei apăsaţi şi stângaci?Spune-mi iubita mea...

Mi-ai mai recunoaşte oftatul, dintr-o mie, când îmi merge greu? Dacă mi-ai pipăi pielea strânsă-n riduri moi împrejurul jurul cotului ai şti că sunt eu? Dar răsuflarea mea? Ai mai recunoaşte icnetele tastelor asuprite de mâinile mele în nopţile în care te culcai mai devreme?

Oare nu sunt eu singurul care mă strecuram în pat fără să-ţi tulbur visele? Mă opresc puţin din scris acum...Unde vreau să ajung cu atâtea întrebări la care n-aş putea suporta povara răspunsului greşit...?

Şi de ce-ar mai conta peste ani precizia amintirilor tale iubito? De ce-ar mai conta peste ani? Ce ciudaţi suntem noi oamenii...

Ne proiectăm fericirea şi dramele în viitor, negând iresponsabili prezentul. Căci dacă aş accepta prezentul iubito, tu n-ar mai trebui, oarbă fiind peste zece ani, să răspunzi la toate incertitudinile unei iubiri îngropate...

Dar când s-a îngropat iubirea? În prezent iubito...În prezent...

luni


Ce bine e să-mi fii aproape, lumina mea. Ce bine să-ţi ştiu chipul, ochii şi zâmbetul limpede. Ce bine că mi-ai ieşit în cale cu aripi de înger deschise şi trup de zburător. Ce bine că ai un nume. Ce bine!

Câte nume ţi-am dat! Câte identităţi. În câţi ochi ţi-am căutat inima, sufletul, esenţa... de câte ori mi-am înroşit genunchii cerşindu-i destinului crud, ce nu mi te scotea în cale, îndurare!

Şi acum eşti aici: înger strălucitor, Nălucă!
Te-am iubit încă din prima clipă şi mai apoi. Te voi iubi până la moarte, pentru că soarta mi te-a scos în cale când nici măcar în apus nu mai credeam.

Nu ştiu ce îmi va aduce clipa. Mai important este prezentul, şi poate un viitor în care ştiu că orice s-ar întâmpla, voi rămâne în suflet cu tine aceeaşi de azi. Şi nu am să te uit niciodată..

luni

Restul e tacere..

Visez în tăcere

Aştern printre rânduri

Sentimentul ascuns

De când m-ai uitat...

Visez în tăcere

Tăcerea vorbeşte

Nu-mi pasă de nimeni.

Te iubesc.

Aştern printre rânduri

Ganduri spontane

Nu-mi pasă ce spui

Nu-mi pasă!

Sentiment ascuns

Şopteşte-mi tăcerea

Priveşte-mă în ochi.

Te iubesc.

De când m-ai uitat

Norii sunt gri

Şi-şi plâng peste mine

Amarul cel dulce.

(Kamel Amira)

Tacerea e când ne întelegem.Dar poate fi şi când m-ai uitat...Tăcerea înseamnă linişte numai când eşti cu mine.În rest, e furtună fără sonor...

suflet de copil

miercuri

îti spun târziu..


nu mai cred că unul şi cu una fac doi,
cel puţin pentru o vreme...
simpla socoteală de pe hârtie
e spulberată de timp
şi “noi” moare încet
legat de o invizibilă funie...
la început te iubeam, fără să ştiu de ce... într-un târziu am înţeles de ce nu te-mai pot iubit dar asta oricum nu mai contează.. ce rost are să mai caut de ce-uri? lucrurile vin şi pleacă, totul se repetă şi viaţa merge înainte..departe de noi..departe de tine..
credeam că este esential să comunicăm dar aveam să aflu că pot doar să vorbesc singură, că pot să urlu între patru pereţi, să plâng până când îmi pierdeam suflarea pentru că tu erai prea orb şi prea surd să mă auzi, preocupat fiind doar de propria persoană, de parcă universul începea şi se sfârşea cu tine.. aş fi putut să plec în orice clipă din viaţa ta..
şi dacă astăzi m-ai întreba de ce n-am făcut-o atunci, ţi-aş spune doar că aveam prea multe întrebări şi nici un răspuns..nu ştiam încotro mă îndrept, ce aştept, ce vreau de la mine, de la tine, de la noi de fapt.. şi atunci am plâns.. da, am plâns, stupid refugiu dar necesar.. am plâns mergând pe străzi aiurea şi lumea mă privea când indiferentă, când uşor compătimitoare, probabil întrebându-se dacă nu sunt nebună.
lumea mea nu începea şi categoric nu se termina cu tine. am înţeles că prezenţa ta nu-mi mai era necesară. mi-au trecut instantaneu şi fluturii din stomac şi au dispărut şi întrebările sâcâitoare de genul “oare ii mai pasă de mine?”. şi ştii ceva
tu n-ai bănuit nimic pentru că viaţa a mers mai departe, aparent fără nici o schimbare. nu ne-am despărţit atunci ci mult mai târziu, dar acela a fost momentul în care am simţit că visul meu s-a destrămat.. ştiam că nu te mai iubesc şi o parte din mine murise putin..
căutam confirmarea..şi am găsit.o... pe urmele amintirilor..

duminică

iartă-MĂ...


Ascuns între dorinţe şi amăgiri, sufletul respiră iubire. Dar iubirea nu e a mea... Iubirea mea e plecată să fure stropi de ploaie. Întins pe piatră seacă aş vrea să pot privi încă o dată apusul plin de arome. Soarele îmi spune să aştept, dar oare cât de mult va mai putea primăvara să mă ţină în frâu ?
Priveşte ! În geana norilor stă chipul tău... şi plânge... Nu cred să cer prea mult pământului şi frunzelor, să fiu doar o lacrimă pe obrazul tău... atât îmi doresc... Ai plecat şi m-ai lăsat dus de vânt. Iartă-mă că n-am putut fi mai bun decât ploaia, decât apusul, decât norii. Iartă-mă că m-am înbolnavit de tine.



DJ Rynno & Sylvia - Chilling my soul
Asculta mai multe audio Muzica »

miercuri

picături de lacrimi strivite de amintiri..se preling pe obrajii mei trişti...
zâmbind dansez cu gândul meu, marea îmi mângâie sufletul..
te cuprind într-o secundă transformată în eternitate
te iau mereu în braţe şi dansăm..gând bun...
un vals al vieţii şi al clipelor frumoase
mereu uzi ne refugiem să stăm îmbrăţişaţi cu buzele lipite
pasiunea ne-o prins precum o pradă şi o dorinţăne cuprinde firea..
şi ne trezim.. dincolo de vise..îndrăgostiţi..dar singuri...

Not very often have we metBut the music's been too badCan only sense happinessif the music is sadSo I'm going homeI must hurry homeWhere a life goes onWe're too old to make a messDreams will keep me youngOld enough to stressOnly mirrors tell the timeSo I'm going homeI must hurry homeSo will my life go onYes I'm going homeGoing home aloneAnd your life goes onSo I'm going homeI must hurry homeSo will my life go onYes I'm going homeGoing home aloneAnd your life goes on

duminică

O scrisoare pe care poate nu o vei citi niciodată! Nu ştiu dacă mă va lăsa inima să ţi-o trimit. Şi chiar dacă aş vrea să ţi-o trimit nu aş şti unde! Unde eşti? Habar nu am! Rătăceşti pe undeva prin lume sau poate deja m-ai uitat şi ai o viaţă acolo şi eşti fericit.

“Iubitul meu ,dulceaţa mea amară...

Ce bizar mi se pare să îţi spun aşa acum dupa 5 luni..de la despărţirea noastră..Altă dată mi s-ar fi părut ceva natural , acum îmi este greu. Am aşteptat un semn de la tine mult timp şi semnul nu a venit. Într-o zi am sunat la telefon...nu şti era data de 2.. M-am repezit la el simţind că parcă la celălat capăt vei fi tu...
-Alo?
-…………….
-Alo??????
-……………. Ton de ocupat...tăcere...

Erai tu oare? Sau mintea mea o ia razna. Am crezut pentru o clipă că nu ai avut curaj să vorbeşti. Vroiam să-ţi spun că încă îmi este tare dor de tine... Nu de asta am nevoie! Ştii de ce aveam nevoie atunci? De tine... Nu îmi trebuia altceva... Dar te-ai gândit o clipă la mine ? Măcar o secundă înainte să-ţi faci bagajele şi să ieşi pe uşa sufletului meu.... Te-ai gândit? Acum ai putea să-mi spui că te-ai gândit! Ce fel de om eşti ? Eu nu te recunosc . Nu eşti omul pe care l-am iubit cu toată fiinţa mea. Zici că ai făcut-o pentru noi! Eşti sigur că nu ai făcut-o pentru tine? Pentru că eşti laş , pentru că eşti egoist????

M-ai lăsat singură, înnebunită de durere, dezamăgită, pustiită, fără poftă de viaţă , absenţa ta m-a îmbolnăvit! Nu era o boală ce putea să fie vindecată. Era mai degrabă o durere fizică aproape constantă. Nu mă lasă o clipă să răsuflu. Tot timpul îmi aduceam aminte de zilele, nopţile în care ne făceam planuri , în care visam amândoi cum va fi viaţa noastră de acum înainte.
Mai de mult mi-ai spus că eşti egoist dar eu nu te-am crezut! Cum ai fi putut fi egoist când erai în stare de orice pentru mine. Ai fi mutat şi lumea din loc numai să mă faci să zâmbesc... Mult timp! Dar atunci au trecut într-o clipită. Am pus toate amintirile într-o cutie! Mai ştii când ne plimbam ? De fiecare dată când trec pe acolo văd şi locul în care ne-am pozat pentru prima dată. Eram atât de fericită..

Explicatii? Nu ştiu dacă sunt explicaţii dar aş vrea să-ţi povestesc.
Tu erai….TU! ....Ce drag îmi eşti când zâmbeşti! Păreai fericit... Eu ce mai caut aici?.... Nu era locul meu....... TU numai erai al meu!...... Eu o sa fiu a ta întotdeauna...

M-am săturat! Numai vreau!

Acum voi fi fericită! Voi avea şi copii şi îmi voi trăi viaţa alături de un om care mă va face fericită şi îmi va oferi siguranţa şi căminul de care am nevoie..linişte...

duminică

Zîmbetul tău..în amintirile mele..

O nouă dimineaţă, aceaşi trezire bruscă… îmi iau trăistuţa cu amintiri şi păşesc cu paşi timizi în universul acestei noi zile...
mergând pe stradă,caut zâmbete, caut oameni ce ştiu să împărtăşescă zâmbetul lor cu mine, să mă ajute să nu uit să râd, să trăiesc... da, şi eu zâmbesc, le zâmbesc lor din toata inima. ..uneori un zâmbet face mai mult decât un milion de cuvinte…
zâmbetul este cântecul surd al inimii, este expimarea sentimentului pur şi expresia fericirii... atunci când eşti fericit, cel mai sincer act este zâmbetul, el este mult mai profund... mă uit în trăistuţa mea cu amintiri şi văd acolo lacrimi dar şi multe zâmbete, ale mele, şi ale altora... doamne câte momente frumoase, toate încununate de un zâmbet! am adunat atâtea zâmbete, simple, unice, copilăreşti, sincere... toate le păstrez în adâncul sufletului pentru a nu uita niciodată ce frumos e să zâmbeşti…
din nou va fi seară, apoi zorii zilei îşi vor face apariţia dar de data aceasta nu va mai fi o dimineaţă oarecare, ci o dimineaţă în care mă voi trezi lângă EL, iar zâmbetul LUI mă va întâmpina la poarta noii zile.
Dintre toate zâmbetele, al LUI e cel mai frumos! :)...


Nu te mai cred - Anastasia Lazariuc
Asculta mai multe audio Muzica »

luni



azi e prima zi cand am alergat pentru mine
azi e prima zi cand nu am simtit cum trece timpul
azi e prima zi cand incerc sa nu ma gandesc la tine...
Mi-e dor si nu stiu ce sa mai fac cu acest dor. Am incercat sa il ascund in indiferentza, dar mai intens se iveste. Daca il ascund in adancul sufletului, acolo gaseste locul prielnic sa nasca si mai vioi... Il vad umbland pe strazi, in trecatorii care nu au nici o vina ca i se aseamana. Privesc la ei,poate cred ca sunt un pic nebuna de ii privesc asa:), dar nu stiu ei cat sufera inima mea dupa amintirea lui...
Stiu atat de bine ce inseamna dorul incat nu mai e chip sa ii opresc cresterea.
Dorul e mereu in departari,mereu cauta sufletele sensibile... Si atunci cand esti singur, dorul iti tzine de urat, itzi aduce aminte de momentele in care se numara pana la 2. Nu am incercat niciodata sa dau definitzii sentimentelor si nu cred in definitzii. Sentimentele si trairile vin de undeva unde nici nu exista exactitate si nu vreau eu sa limitez instinctul cu care le numim: "iubire", "dor", "suferintza" etc.
Dar sa revin la dorul meu,poate e plecat peste oceane, poate numai peste cateva ape, poate chiar la cateva strazi… dar exista si nu e povara,e greu si fara el... Mi-e dor de dorul meu, mi-e dor sa mai traiesc ce am trait, mi-e dor de buze, de maini, de parfumul cearsafurilor curate, de tine privind dimineatza ingandurat pe ferastra, printre jaluzele. Mi-e dor de camera ta si culorile de acolo, de tacerea ta, de noaptea ce ne prindea imbratzisatzi…Mi-e dor sa mai fim "noi, desi e un "noi" incomplet...
Mi-e dor si de copilul care am fost.. naiv..
Mi-e dor de trecut, de tot ce am trait... Fara dor nu as fi OM...
Mi-e dor sa iubesc...

duminică

O zi..

CU TINE-N GÂND Roua pune-n umbra dimineţii
Bruma de-argint pe-o pânză de fum,
Când lumina-nvăluie pereţii
În zvon de păsări şi de glas bătrân
Mă trezesc singur din nou cu tine-n gând
Fără veste se iveşte ziua
Întins şi tumultos crescând,
Râsul ei imprăştiind lumina
Mi-aduce chipul tău senin cânând
Mă trezesc singur din nou cu tine-n gând
Albă apari şi chipul tău
Clar în lumina lunii-l văd mereu
Vei reveni ca ziua cântând
Voi fi mereu cu tine-n gând
După amiaza-n amorţirea-i caldă
Soarele îşi mângâie vântul în zbor
În lumina galbenă ce-şi cerne
Aurul peste pământul verde
Apari cu chipul tău strălucitor
Se aşterne nevăzuta seară
E alb, e totul fără cuvânt
Soarele tăcut încet se-ascunde
În zumzet legănat uşor de vânt
Mă trezesc singur din nou cu tine-n gând
Falduri de-ntuneric cheamă noaptea
Neliniştea se aşterne lin
Totul e încremenit în umbră
Nimic nu-mi fură chipul tău acum ....

joi

Ţi-am spus iubire, azi, că te iubesc...


Ţi-am spus iubire, azi, că te iubesc,
mai mult ca ieri şi mai puţin ca mâine?
că aş săpa atât de-adânc în tine
doar să m-ascund, să nu mă regăsesc?

când lumi se tot înalţă-n ritm drăcesc
în visul meu... tu inventezi ruine.
şi linişte mi-ar fi, şi-atât de bine!
dar unde eşti? eu unde rătăcesc?

Opreşte-mă! Ascunde-mă în tine
şi lasă-mă să plâng când mă strivesc
şi îndoieli, şi vorbe şi tăceri..

şi lasa-mă să-ţi fiu cât îndrăznesc…
ca mâine mai puţin... mai mult ca ieri,
Ţi-am spus iubire, azi, că te iubesc?

sâmbătă


Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la vierme că nimeni nu-I uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai înapoi
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti
Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Si du-te la furnică şi vezi povara ei
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-I trecător.
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

vineri

Leonard Cohen- Love Itself

The light came through the window,
Straight from the sun above,
And so inside my little room
There plunged the rays of love.
In streams of light I clearly saw
The dust you seldom see,
Out of which the nameless makes
A name for one like me.
Ill try to say a little more:
Love went on and on
Until it reached an open door c
Then love itself
Love itself was gone.
All busy in the sunlight
The flecks did float and dance,
And I was tumbled up with them
In formless circumstance.
Ill try to say a little more:
Love went on and on
Until it reached an open door c
Then love itself
Love itself was gone.
Then I came back from where Id been.
My room, it looked the same c
But there was nothing left between
The nameless and the name.
All busy in the sunlight
The flecks did float and dance,
And I was tumbled up with them
In formless circumstance.
Ill try to say a little more:
Love went on and on
Until it reached an open door c
Then love itself,
Love itself was gone.
Love itself was gone.

marți

De ce nu???.mă întreb....

Îmi pare aşa ciudat, c-avem atâta vreme pentru ură, când viaţa nu-i decât o picătură între acest moment şi celălalt...şi e de neînţeles de trup că nu culege flori, că nu privim la cer mai des, că nu iubim, noi, care ataât de repede murim... Să te caut, de-aş putea măcar să-ncerc ...sufletu-mi nebun şi singur, fremătând ...te văd, te ating, te simt şi te iubesc ...nălucă eu oare sunt de atâta căutare, sau poate de-o prea lungă aşteptare într-un frig pustiu, încerc să mă agăţ cu fiecare pas cel fac de-a ta umbră ce-mi dispare ... strig, disper şi ... doare, încotro te duci şi de cine fugi ... sunt obosită şi tremur la a ta umbră ce-mi apare-n vis ... nu te cunosc, nu îţi vorbesc, doar te iubesc ... dar tu m-alungi şi fugi ... te joci şi iar te-ascunzi .. rămâi deci doar o umbră într-un frig pustiu ce n-o să-l pot străbate fără tine, fără mine, fără noi... noi, ce am rostit ... de-ai fi tu sau eu sau noi ...dar sunt doar eu şi`acest frig pustiu ... dar te aud, te simt şi te iubesc, dulce şi amară umbră ... să te mai caut, de-aş putea măcar să-ncerc. Dacă am fi picături, n-am avea nevoie de lacrimi ... Dacă am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destăinuiri ... Dar suntem oameni şi avem nevoie de dragoste ... cine sunt eu? ... sunt eu, haină fără margini, naiva fără de privire. Nisip mi-e sufletul iar marea mi-e zbucim amplu şi iubire. Noroc cu umbra ce m-astupă să nu mai văd întinsa-mi jale peste ferestrele rămase, etern, în setea lor de soare. Ai milă, Doamne, de pribeagul, copil certat cu zânele, în goana lui printre ţărâmuri să nu strivească grânele albastre, din lanuri de culoare. Copil netrebnic, fără suflet, hulit de flori şi prea mişel ... ce vreau? ... tu vrei lucruri şi spui de ce? dar eu vreau lucruri care nu au existat niciodată şi spun de ce nu?....

luni


E luni…O nouă zi… Un început de săptămână… Un început de drum. Drum nou sau drum vechi, drum prin realitate, prin realitatea cotidiană, crudă şi fără vise…
Luni- O zi în care visele nu mai au ce căuta…
Luni- Ziua în care te aduni să faci "faţă",ziua în care trebuie să te aduni şi să mergi cu capul sus…
Luni-Ziua în care orice te-ar durea trebuie să dispară…
Luni-Ziua în care trebuie s-o iei de la capăt, ca într-un labirint,drum prestabilit, fără sfârşit…
Luni- Ziua în care trebuie să fii aşa cum te ştiu toţi, puternic şi fără înfrângeri…
Luni- Ziua în care trebuie să poţi şi să zâmbeşti chiar dacă în sufletul tău “plouă” şi chiar dacă ai murit un pic trebuie să fii TU cel pe care EI îl vor…
Luni, după duminică- te sfâşie, se hrăneşte cu visele tale şi cu durerea ta…
Luni- Ziua care îţi cere mai mult decât poţi da…Şi dai, încă o dată...
Luni-Ziua când mergi mai departe pentru că trebuie…

vineri

decembrie..


mi-am găsit refugiu
sub pleoapele tale
şi m-am regăsit
în fiecare lacrimă
care-ţi împietrea sufletul...

cu trecere timpului.
cu toate astea,
am adunat praful amintirilor
sub tălpi,
şi-am plecat,
în nopţi de decembrie,
în căutarea unei mecca
imaginare...

...decembrie..templul meu..

miercuri

Eşti...

Eşti tu?
În foşnetul de frunze
căzute sub un tei,
în şoapta de pe buze
sau în dulceaţa ei?
Tu eşti !
E glasul tău în noapte
sau vîntul îmi răsună?
Miroase a mere coapte
sub albul trist de lună.
Eşti tu?
Un trup în legănare,
o luntre printre valuri,
o umbră-n depărtare
tînjind s-atingă maluri.
Tu eşti!
Venit din depărtare
în seara mea din urmă
Sau eşti o arătare
un vis ce-n zori se curmă?

marți

Pentru frumuseţe...

Nu m-am gândit vreodată că voi scrie eu despre frumuseţe, mi se pare un subiect mult prea discutat, şi nu văd ce aş mai putea aduce eu în plus. De ce s-au schimbat lucrurile acum? Pentru că am rămas uimită în una din serile anterioare de cât de puţin spunem că suntem preocupate de frumuseţe şi totuşi cât de mult consumăm pentru asta. Şi la ce mă refer:
Luaţi de exemplu camera de baie din casa unei femei; nu vă puteţi imagina la ce aş vrea să vă uitaţi? Păi vă spun eu, şi începem sistematic de jos în sus
Veţi identifica într-un dulap de toaletă sau pe marginea căzii de baie următoarele produse:
cremă de picioare - cu scrub pentru spălat cremă de picioare - anti-perspirantă cremă de epilat cremă după epilat cremă de corp gel pentru igiena intimă cremă anticelulitică pentru coapse cremă pentru bust cremă de mâini cremă de faţă de zi cremă de faţă de noapte cremă pentru conturul ochilor demachianttonicgel antiacneică - opţional mască pentru … - gama este foarte variată cremă antirid - opţional, dar se regăseşte pe rafturile femeilor peste 25 de ani deja şampon balsam mască de regenerare pentru păr … si apoi vin cele de sezon
cremă de plajă cremă după plajă cremă de faţă de plajă am uitat ceva?? cu siguranţă, dar totuşi, voi nu vă luaţi cu mâinile de cap când vedeţi lista asta? şi totul în numele frumuseţii...:))

Eu cred în...

Nu ştiu în ce crezi tu, dar ştiu în ce cred eu sau în ce credeam cândva.
Credeam în daruire totală. Credeam că logica firii e să dăruieşti, să ai răbdare şi apoi să primeşti ceva. Nu neapărat ceva la schimb, niciodată nu ar fi suficient, dar atât cât omul de lângă tine să fie bine.
Credeam în dragoste adevărată. Credeam în puteri supranaturale în doi.
Credeam în libertate, în adevăr şi în sentiment.
Credeam în natură...în ea încă mai cred, oarecum.
Credeam că eşti diferit. Credeam că te-am ales cum trebuie. Credeam că astrele-mi poartă norocul în salbe argintate. Credeam că ochii tăi sunt sinceri şi că zâmbetul tău e deplin.
Credeam în curăţenie spirituală când de fapt tu eşti plin de noroi în suflet.
Credeam în nemurire. Credeam în tine cu toată fiinţa unui om. Credeam că poţi, credeam în capabilităţile tale, dar te-ai dovedit a fi un laş şi-un trădător.
Acum s-au epuizat crezurile. Se vor reîncarna, poate într-un alt timp. Într-un timp trecut. Într-un timp ce va curăţa noroiul adunat şi în mine. Ai lăsat în urma ta, nepăstor, o mare groapă de amintiri şi regrete. S-au spulberat ca prin vis o groază de clipe. Ce-a mai rămas? Scrumul adunat vârf în scrumiera ticsită de atâta sila.
S-au epuizat poruncile. Să nu ucizi..dragostea..! S-a epuizat şi ea odată cu scurgerea clipelor. Şi dorurile s-au şters. Au lăsat urme adânci în sufletul meu pustiit de regrete..
Umblu desculţă prin spini. Îmi sângerează sufletul, nu picioarele. Mi s-a scurs Firea în nefiinţa unei flori ofilite. S-a refugiat şi soarele de bună dimineaţa printre norii negri ai amintirilor udate de lacrimi. S-au refugiat amintirile cu tine. Au fugit din calea tunetelor mele. Am fulgere-n privire şi ploaie cruntă în buze. Râvnesc precum o fiară înlănţuită. O fiară ce se zbate să iasă din ghearele vânătorului. Mă zbat să mă eliberez .Însetată de răzbunare îmi îndrept privirea spre sufletul tău. Ţi-l gust... E amar ca fierea. Eşti amar cu totul. Te îndulcisem eu cu gânduri. Îţi spălasem trupul cu sărutări..dulceaţă amară... Ţi-a putrezit bunătatea...
Ai fost un blestem, nu o binecuvantare! ..de ce mă chinui..de ce îmi faci atâta rău...chiar merit?...

..aşteptări..

Există tot felul de aşteptări...De când ne naştem, aşteptam să se întâmple una, alta, să treacă una, alta, să ne treacă viaţa...Aşteptăm, în primul rând, să creştem.Vai, ce bine va fi când vom fi mari! Ţara "celor mari" pare o lume de poveste. Apoi, când chiar creştem, vedem că, de fapt, lumea poveştilor am lăsat-o în urmă. Şi, aşteptăm, din nou, să o regăsim, dar altfel! Aşteptăm slujbe-poveste, prietenii-poveste, iubiri-poveste...Şi, tot aşa, aşteptând, se duce o bună parte din viaţă!Nu zic că nu sunt şi aşteptări care se "materializează". Dar, chiar şi acelea, au un gust uşor amărui, gustul frunzelor moarte de după ploaie...Fiindcă, aşteptarea modifică subtil chiar şi realizarea. Îi lasă şi acesteea un gust ciudat şi specific - uneori dulce-amărui, alteori dulce-acrişor, alteori - pur si simplu, de ars...Da, sunt multe feluri de aşteptări! Nu zic că toate sunt rele. Unele sunt minunate, pentru că au în ele speranţă, te învaţă răbdarea şi blândeţea.Unele...Altele, însă, mai desprind în fiecare zi cate o"coaja arsă de suflet", si încă una, până ce sufletul...fie rămâne gol...fie se schimbă cu totul ! Nu neapărat în rău, desigur! Atunci când vine şi Lumina de sus, schimbarea nu poate fi în totalitate rea, chiar şi după criteriile noastre omeneşti.Doar că...o simţi, pur şi simplu o simţi - ca pe o îmbătrânire prematură, ca pe un plâns fără lacrimi, ca pe un câmp ars şi pustiit pe care va începe din nou să crească iarba...Poate că aşa trebuie să devină sufletele noastre: câmpuri arse, şi refăcute, şi iar arse, şi iar refăcute...până ce arderea şi refacerea probabil că nu vor mai putea fi separate, vor deveni un tot, care va însemna altceva...Înţelepciune? Iubire divină? Resemnare blândă?Ei, dar deja vorbesc de lucruri pe care nu le cunosc. Eu cunosc doar aşteptările, până la ultima fibră.Ceea ce va fi după...e mereu un mister!Cred că, dacă am contabiliza aşteptările noastre, am vedea că aproape jumatate din viaţă ni se scurge cu ele.(Poate chiar mai mult!) De aici se poate trage concluzia că ele trebuie să fie o lecţie importantă, dacă Divinitatea le alocă atâta timp în educaţia noastra.Şi atunci, un alt nume pentru viaţa noastră ar putea fi : a învăţa să aştepţi.A învăţa să ai răbdare.A învăţa să-ţi "struneşti" sufletul.Dar, desigur...totul cu măsură! Iar măsura...cine o cunoaşte, afară de El? Şi noi, ce putem face, decât să credem, să sperăm, că El are totul sub control? Fiindcă, dacă n-ar fi credinţă şi speranţa asta, aşteptările ar fi doar...torturi insuportabile. Sau, "erori de tipar" ale vieţii.Da, ştiu, ştiu că nu-i aşa...Dar, ce pot face cu un suflet uman mereu "în curs de educare", mereu puţin sălbatic, în ciuda disciplinei, mereu candidat la "alunecare"...Şi mereu, mereu plin! Nu importă cu ce, dar mereu plin de ceva, mereu gata să dea pe dinafară...De fapt, greşesc, nu chiar mereu! Mai sunt şi perioadele de "mare liniştită", de domnie a raţiunii, sau spiritului...Dar, când vin celelalte, acelea parcă se uită, devin incredibile, deşi au existat cu adevarat!Şi acum, e cazul să "las până" jos! Am spus prea multe, prea multe...

luni



De ce te ascunzi de mine, dragul meu?
De dimineaţă erai zâmbitor şi radiai fericit încât mă îcălzeai doar când mă uitam la tine prin rândurile pierdute..
Acum stai ascuns de mine şi nu vrei să ieşi din locul tau.
Încerc să te ademenesc cu sărutările mele, cu îmbrăţişările fierbinţi.
Mă doare când nu eşti, chiar simt că-mi îngheaţă sufletul.
Te iubesc şi te vreau ca să-mi încălzeşti trupul.
Vreau să răspândesc această ceaţă densă în care ne aflăm.
Gândurile mele te cheamă pentru a fi alături de mine, însă tu nu răspunzi.
Când vei fii pregătit vei ieşi din ascunzătoarea ta şi atunci vom fi împreună.
Te aştept ca să strălucim din nou împreună…

miercuri

Simplu.. în cuvinte..despre cuvinte..doar cuvinte..

Ne naştem în cuvinte ...iar odată născuţi ne chinuim să le învăţăm, să le rostim, mai apoi să le meşteşugim frumos ca în final să le înţelegem puterea şi să le folosim...
Nu ştiu de ce uneori unele cuvinte ne duc pe culmi de fericire iar altele în adâncuri reci... uneori vorbesc tare ca să mă aud, să-mi aud gândurile bramburite şi prăfuite şi să mă speriu atunci când ele răsună în eter ca şi cum ar prinde o altfel de viaţă... uneori vreau pur şi simplu să le înăbuş, să le ascund, să le reduc la tăcere pentru că simt că sunt goale, prea sărace ca să redea ceva din ceea ce simt... uneori simt că trebuie să le împărtăşesc să le comunic, să mă fac înţeleasă să încetez în a mai ascult doar mânata de dorinţă de a mă trasmite celuilalt... uneori doar citesc cuvintele în ochii, sau în tăcere când stau lângă tine şi atunci ele sunt atât de asurzitoare... uneori plângem pentru că nu putem spune ce simţim... şi uneori e doar linişte... linişte crispată...
Cuvintele sunt atât de universale, ca şi sentimentele... toate acele cântece, toate acele filme, toate acele cărţi ....nu asta ne arată??? Cu toate că simţim personal şi că unele cuvinte rezonează în mintea noastră ca şi când noi le-am fi spus.... nu sunt cuvintele nostre nu noi le-am rostit mai întâi.
Ce cuvinte poţi să spui unui suflet trist? Ce cuvinte poţi să spui atunci când îţi moare cineva? Ce cuvinte spui atunci când iubeşti pe cineva? Ce spui atunci când nu vrei să spui nimic?Oare cum sunt cuvintele mele?

marți

Piticii pe creier sar coarda..

Oricât mi-aş pune vesta antiglonţ şi ochelarii blindaţi, tot mă nimereşte fix+pix..din plin. Am fost supusă unui interogatoriu riguros şi piticii trimişi să-mi sară coarda de pe creier au aflat urmatoarele:
1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând "Iubăreţul Singuratic, fan Who si Floyd, caut puicuţă pentru prietenie, dragoste şi pace. Zonă Stockport. "[Nu, nu citesc matrimoniale :)]
2. Fără să verificaţi, cat e ora? 00:30
3. Verificaţi
..încă..
4. Cum sunteţi îmbracată? Tricou mov lălâi şi pantaloni portocalii bufanţi [da, pijamaua mea este dubioasă şi eu sunt mandră de ea.]
5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi? La abat-jourul meu nou din papier mache.
6. Ce zgomot auziţi în afară celui al calculatorului? Pulp - Acrylic Afternoons, căţelul sforăind şi maşina de pompieri.
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă? Am cheltuit salariul pe cadouri de Crăciun şi am mâncat pentru prima oara in doi . A fost extrem de bun, aştept să-mi crească al treilea picior.
8. Aţi visat ieri noapte? Da. De ce? De ce?
9. Când aţi râs ultima oara? Acum 2 ore...nemotivat...
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi? Cai verzi, poster de la Orfeu sau cum să te dezbraci de pene, poză cu mine când era mică şi drăguţă, un păienjen de care mi-e frică şi o panglică roşie de care sunt agăţate cu cârlige multe poze şi reproduceri după tablouri.
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra? O bibliotecă cu toate marile cărţi pe care nu le am încă citite şi o dubiţă hipioată cu flori an' stuff şi un concert Pulp la mine-n curte.
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut? Ultimul film adevărat: Gadjo Dillo. Ultimele filme mushy: Chocolat si You've got mail. [Multumesc pe-aceasta cale TVR1 si Acasă că mi-au dat ocazia să revăd două filme complet siropoase pe care le-am savurat până în ultima secundă].
13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi? La mine în cameraă?
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar? Esenţial pentru supravieţuire la 2 noaptea.
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă. Mă cheamă şi Cătălina, dar cine-mi spune Dana va merge sigur în iad.
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă? Ilinca, Eva.
17. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de un baiat? Luca, Matei. [ştiu, cei patru evanghelişti erau 3...]
18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinatate? Da, la UN el fost.. [n-am avut în veci nici o umbrelă]...
19. Ce aţi dori ca D-zeu să văă spună când intraţi pe Porţile Raiului? Trezeşte-te, Gicuţă [îmi place să cred că numele de alint al lui Dumnezeu pentru mine e "Gicuţă"], tre' s-ajungi la şcoală mamă să nu mai pierzi lecţiile...
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume în afară de politică, ce aţi schimba? Mentalitatea unor oameni care-şi irosesc viaţa stând poponetz şi plângându-se cât e ziua de lungă.
21. Vă place să dansaţi? Da, dar depinde. Cu cât e locul mai public şi momentul mai nepotrivit.
22. George Bush? "Somewhere in Texas there's a village missing their idiot".
23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor? You've got mail.
24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar? Îi voi pune la zid..

Între gânduri..

Iubirea înseamnă încredere, dăruire, dar totodată şi cea mai mare durere care-ţi poate fi provocată în interior. La întrebarea „iubeşti?”, sunt atât de puţini care pot răspunde sincer, încât nu cred că ar încăpea nici măcar într-un săculeţ. Pentru că mulţi se tem să nu sufere, puţini ştiu să iubească cu adevărat. Dureros este faptul că lumea refuză să mai creadă în iubire adevărată în zilele noastre şi este un sentiment prea pur şi prea frumos pentru a fi înlăturat, toţi avem nevoie de dragoste, toţi simţim nevoia să iubim, să credem în culorile curcubeului, în lumina orbitoare a soarelui şi în vrăjile nopţii. Ţine minte căci atunci când te vei îndrăgosti cu adevărat, îţi va cădea drag un suflet şi nu o simplă imagine...

luni

Cer iubire....

Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău.. căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este de foc, o flacără.. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ...

duminică

FLORILE..

Florile simbolizează frumuseţea, armonia, tinereţea, puritatea, pasiunea; lumea multicoloră, paradisică, dar efemeră şi trecătoare (I. Evseev – Dicţionar de magie şi demonologie).
Etnologii consideră că floarea este un „receptacol” al forţelor şi darurilor uraniene ce vin spre ea sub forma razelor solare, a ploii sau a picăturilor de rouă. Iar înflorirea ei este rezultattul unei conjuncţii dintre apă (stihie feminină) şi foc (principiul activ, masculin).
Comparaţia între floare şi femeie nu este întâmplătoare, deoarece se subliniază „carcterul fugitiv al frumuseţii feminine – mirosul florii conotează dragostea, scuturatul florii sau pierderea mirosului e dăruirea dragostei şi pierderea fecioriei” (M. Coman – Izvoare mitice).
Plecând de la faptul că floarea este un străvechi simbol solar, întâlnim multe plante care-şi „întorc faţa” în direcţia soarelui.
„Sânzienele” şi „Drăgăicile” româneşti demonstrează faptul că nomenclatura florilor se intersectează cu onomastica divină şi demonologică.
Credinţe şi superstiţii despre flori:
– În flori, ierburi sau pomi se pot cuibări ori spirite bune, ori spirite rele, tocmai de aceea florile se comportă ca nişte fiinţe vii: bolesc, tânjesc, suferă sau vorbesc între ele (I. Evseev – op. cit.);
– În marile sărbători, când se „deschide cerul” (Anul Nou, de Paşti, de Rusalii), plantele vorbesc între ele, iar oamenii pot înţelege limbajul lor (R. Vulcănescu – Mitologie română);
– „Una zice: ia-mă, că eu sunt bună pentru dragoste!
Alta zice: ia-mă pe mine, că sunt bună pentru cinste! dar alta că-i de noroc. Alta spune: ia-mă pe mine, că bani mulţi vei avea! Şi de boale, de leacuri, de toate spun şi se îmbie. Numai trebuie să pricepi limba lor (E. N.- Voronca – Datinile);
– Unele flori au scopuri maritale (busuiocul, brebenelul) sau divinatorii: „Dacă ramurile de măr, vişin etc. care se pun în ziua de Sf. Varvara în oale cu apă, vor înflori până în ziua de Florii, e semn de an bogat, iar de nu, e semn de an sărac” (A. Gorovei –Credinţi).

vineri

Reţetă pentru suflet- Iertarea

Ingrediente:multă inţelepciune şi înţelegere
Modul de preparare:Înarmează-te cu o dorinţă adevărată de a fi mai bun cu tine şi cu cei din jur. Înţelege că fiecare dintre noi facem ce putem mai bine ţinând cont de resursele, instrumentele şi intelepciunea pe care le avem în dotare. Găseşte puterea de a fi mai presus de mânie, teamă, resentimente, ură, arătat cu degetul, suspiciune, amărăciune, învinuire, condamnare. Acceptă că acţiunea s-a petrecut în trecut şi ce a fost nu se mai poate schimba. Lasă sentimentele negative să se evapore.
Ştiu că reţeta e mai complicată, dar rezultatul merită efortul. Spiritul tău învaţă ce e aceea compasiunea, mintea poate gândi pozitiv, iar tu vei putea avea parte de o viaţă mai fericită.
Serveşte-o tuturor celor dragi ţie, serveşte-o celor care cu voie sau fără voie te-au rănit în vreun fel, serveşteţi-o ţie. Tuturor ne place să avem parte de iertarea celorlalţi dar ne e atât de greu să iertăm şi să ne iertăm...
Viaţa e un drum, drumul e un fum,
Fumul lasă scrum, scrumul nu e bun,
Praful e un scrum, vânturat pe drum
E praf pe drum, drumul nu e bun…
întrebare:
mai bune alegeri sunt cele pe care le facem cu inima sau cele pe care le facem cu capul ?

Te privesc în umbră..


Stau pe o margine şi te privesc. Nu mă vezi. Nici măcar nu crezi că exist. Eu cred însă în tine. Cum aş putea să fiu îngerul tău altfel? Nu pot să-ţi sterg lacrimile, nu pot să-ţi aduc zâmbetul înapoi, nu pot nici măcar să-ţi vorbesc. Mi-aş dori să pot să-ţi răspund la întrebări dar am doar privilegiul să te privesc. N-am voie să te judec dar voi fi alături de tine când altcineva o va face. De multe ori ţi-aş fi dat aripile mele dar mi le-am pierdut. Am vrut să alung lacrimile cuiva ca tine dar aripile au fost atât de moi şi eu atât de slab încât ne-am prăbuşit amândoi. Atunci mi-au luat aripile şi mi-au spus că le voi căpăta înapoi doar când nimeni nu va mai plânge. Cu timpul m-am resemnat. Merg alături de tine şi te privesc cum îţi târăşti paşii, încercând să găseşti drumul pe care odată îl ştiai atât de bine. Cum aş putea să te ajut când nici pe mine nu m-am putut salva? Ce simplu ar fi fost să-ţi spun “nu există ratare” dar îngerii nu pot minţi. În schimb, au credinţă. Pentru toate clipele tale de îndoială, eu m-am târât în genunchi pănă la capătul lumii, pentru fiecare lacrimă de-a ta, eu am implorat cerul să-ţi mai dea o şansă şi atunci când tu ţi-ai plecat privirea, eu am ţinut speranţa în braţe ca să nu se piarda...ai grijă de tine..îngerul meu..

De Mircea Eliade..


După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia... Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată. (M. Eliade - Noaptea de Sanziene)

miercuri

Există femei care nu au avut parte de nimic, există femei care au avut parte de mult mai mult decât au sperat să aibă. Până la urmă ce înseamnă viaţa asta, ce înseamnă când ţi se spune: „pe ea o iubesc, la tine ţin foarte mult“… Ce simţi în momentul acela, ce simţi că a mai rămas? A mai rămas ceva, în afară de respingere, în afară de o altă speranţă care se năruie? Când vezi că totul se destramă sub ochii tăi, când ştii că la un moment dat nu ai mai avut nimic, când ai crezut că puteai simţi ceva, ceva mai mult decât a fost vreodată în viaţa ta… Nu te-ai agaţat de nimeni, n-ai vrut să fie nimeni în preajma ta, n-ai vrut decât să ai un prieten, n-ai vrut decât sa-ţi fie cineva alături uneori. Ei bine, când acea persoană nu mai poate decât să te dezamăgească ce ai putea să mai faci? Ce ar mai rămâne? Ai să speri în continuare în ce ar fi putut să fie dacă n-ar fi existat răutatea caracteristică oamenilor, egoismul perfid care iese mereu la suprafaţă? Ai simţit de multe ori că nu mai poţi, ai simţit că toată dragostea pe care o poţi da, toată iubirea care stă undeva în interiorul fiinţei tale, dragostea pe care ai fi putut s-o oferi cuiva la care ţii enorm de mult… dragostea asta dispare şi se frânge ceva în tine, ceva poate mai valoros decât toata existenţa asta care nu e tocmai minunată. M-am întrebat de ce? De multe ori am stat să mă gândesc ce mai poate exista în lumea asta pentru mine, ce mai poate exista şi pentru alte femei? Uneori mă întreb pentru ce să mă mai zbat, uneori mă întreb ce sens mai are tot acest zbucium interior, pentru ce o mai fac, de ce tot încerc să lupt, să mă avântur contra curentului? La un moment dat pentru mine n-a mai existat nici o speranţă, pentru mine a fost numai un vid care m-a înconjurat total şi defintiv. Lumea din jurul meu nu mai era acolo decât pentru că aşa era situaţia, aşa trebuia să fie. M-am resemnat cu situaţia asta, m-am resemnat cu ce este soarta mea. Multă lume nu înţelege... sunt puţini cei care ştiu cum e să treci prin zeci de dezamăgiri. De la un prieten aşteptam să fie lângă mine, aşteptam să înţeleagă ce simt, să vadă că pot oferi multe, pot da mai mult decât crede o lume întreagă. Dezamăgire… Oamenii nu sunt aşa, oamenii îşi văd de interesul lor, nu vor să-şi complice viaţa cu problemele altora, vor să se simtă bine şi atât. A, îi poţi ajuta, nici o problemă, acceptă orice ajutor ca să le fie bine, este instinctul de conservare, nimic mai mult. Însă, vreodată, în viaţa ta, poate vei avea nevoie de ajutor din partea altcuiva. Crezi că te va ajuta cineva vreodată? Crezi că există oameni care să fie altruişti, care sa aprecieze un lucru pe care-l faci pentru ei? Sunt, poate putini, dar exista. Eu sunt unul dintre ei.. N-aş putea spune că nu m-a costat, poate m-a costat mai mult decât aş fi putut accepta să cred, însă am preferat să ajut. Şi ştiţi ce m-a costat? În momentul în care am suferit prea mult m-am înconjurat de o carapace, o carapace prin care nu poate trece decât o altă mare suferinţă, un gol imens, un gol pe care cineva sau ceva ar putea să-l umple. Unde este acea persoană… Aş vrea să fie aici… Nu pot să vă spun decât că sunt mulţi oameni singuri, sunt mulţi oameni care nu mai au nimic, sunt multe destine lăsate în voia sorţii şi poate suferinţa noastră nu se compară cu a altora. Fiecare om ştie prin ce a trecut, mai bune sau mai rele… Femeile au dezavantajul de a fi desconsideate de către bărbaţi, mai ales de acei bărbaţi care se cred mai deştepţi decât sunt, dar care, din punctul meu de vedere au atâta ignoranţă şi indiferenţă încât nu ii poţi caracteriza decât ca pe nişte fiinţe care se târăsc pe acest pământ, care se târăsc în zadar şi care nu ştiu decât să facă rău. Voiam să vă spun că oricât ai fi suferit, oricât ţi-ar fi fost de greu, există întotdeauna un prieten care sa fie lângă tine, chiar dacă numai pentru o perioadă de timp, însă poate că atunci ar fi fost singura perioadă în care te-ar fi putut ajuta. Poate că dacă n-ar fi fost acolo, în acel moment, şi ar fi fost oricând altcândva, n-ar mai fi fost acelaşi lucru. Nu au existat multe persoane lângă mine atunci când am avut nevoie de ele, de fapt poate a existat o singură prietenă adevărată care a acceptat să fie lângă mine atunci când aveam mai mare nevoie de cineva… Sunt extrem de multe lucruri de spus despre dezamăgiri, despre noi, cele singure, oare ce am putea face, ce am putea spera mai mult decât realitatea care ne înconjoară… Mergem mai departe, da, e adevărat, continuăm să mergem prin lumea asta ca şi când nimic nu s-ar întâmpla în continuare… Cunoaşte cineva sufletul nostru? Ştie cineva ce este în inima noastră?

marți

paradox..

"munca l-a creat pe om". si cat traieste omul cere bani..."de bani se plâng toţi, dar de minte niciunul", uitam cu totii ca "Darul nu după mărime, ci după dragoste se preţuieşte." toate aste se intampla cand omul "Nu vede pădurea din cauza copacilor." si ca "Pădurea dă coadă securei."dar vine timpul "Când omul cade, îi piere şi umbra."si iti dai seama ca "Norocu-i după cum şi-l face omul."nu uit sa spun ca"Lucrul cel mai scump e cinstea, dar ce folos, unii o vând prea ieftin." paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai inguste..cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin..avem case mai mari, dar familii mai mici..avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate..bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar..

luni

poveste..

O femeie obisnuia sa aduca apa de la raul din apropiere pana acasa cu ajutorul a doua vase mari, atarnandu-le la cele doua capete ale unui lemn pe care il ducea in spate. Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea acasa intreaga cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea pe jumatate gol. Timp de doi ani, acelasi lucru se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul cel bun era mandru de realizarile sale. Insa bietului vas crapat ii era atat de rusine de imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit! Dupa acest timp, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor: -Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa! Femeia a zambit, privind cu drag catre el: -Poate ai observat ca pe partea ta de drum sunt flori, insa pe partea cealalta nu? Pentru ca am vazut defectul pe care il ai, am plantat seminte de flori pe partea ta. In fiecare zi, in timp ce ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flor… daca nu ai fi fost asa cum esti, n-ar fi crescut aceste frumuseti care imi lumineaza casa! Am vazut multi oameni in jurul meu cautand cu incrancenare perfectiunea, fiecare zi in care n-au gasit-o fiind pentru ei un nou prilej de a suferi. Am caut-o chiar eu insami pana in ziua in care am inteles ca lipsa ei nu inseamna infrangere, ci sansa de a fi unici si a folosi acest lucru pentru a imbgati propria viata si viata celor din jur! ..priveste florile care cresc datorita tie..un gand bun ..

sâmbătă

Rătăcind prin imaginar...

Chiar credeai că poate dura la nesfârşit ?
Ce nu ştii este că doare… să simţi, să doreşti, să visezi…
Doare.. E ca un blestem, il simţi întruna… de fiecare dată te întorci la el. Credeam că pentru prima dată în noaptea aceasta voi uita, dar e o utopie.
Îmi încep călătoria în imaginar, poate voi găsi aici uitarea, sau poate mă va găsi ea, oricum ar fi mai am doar speranţa că se va întâmpla.
Dacă mă auzi, dacă ma vezi.. să ştii că Te caut, şi Te vreau, şi Te doresc.
Găseşte-mă !

miercuri

...cuvinte...

De ce te ascunzi între ramuri de vise? De ce nu îndrăzneşti să apari? Te temi c-am să te-ascund în suflet? Ştiu că odată şi odată tot vei veni. Eu te voi aştepta. Şi n-am să te reţin mult. Nu mai mult decât până când îţi voi fi intrat în sânge ca o otravă, lumina ochilor tăi va fi prizoniera cerului din ochii mei, iar braţele şi buzele mele vor fi lăsat pecetea de neşters pe pielea ta. Doar până atunci. Apoi vei fi liber să pleci. Să pleci şi gândul să-ţi ardă pătruns de gândul meu. Să fugi şi nopţile să-ţi fie tulburate de ritmul pulsului meu. Să alergi şi răceala mâinii mele să te îngheţe în nopţile de vară ce vor urma. Atunci am să ştiu şi am să vin. Ai să te ascunzi în pământ, dar am să aplec urechea în lutul tânăr şi-am să-ţi simt bătaia inimii. Ai să te ascunzi în mare, dar răsuflarea ta mă va chema ca un cântec de sirenă. Ai să te ascunzi printre nori, dar ochii tă vor luci ca două lacuri adânci de munte. Şi tot te voi găsi. Învins va trebui să te predai. Şi-ţi vei duce chinul mai departe. Te va durea când voi închide ochii, căci nu-mi vei mai soarbe otrava privirii. Vei suferi când mâinile mele îţi vor mângâia părul, căci nu le vei mai simţi reci pe obraji. Vei plânge când gura mea îţi va şopti frânturi de rugăciune în ureche, căci nu-I vei mai simţi fructul sărutului. Şi aşa va fi până la sfârşit. Te vei mistui de mine, clipă de clipă. Vei arde până la capăt, încet şi mocnit. Ţi se va spulbera cenuşa în privirea mea. Dar zâmbetul meu va fi acolo. Va fi acolo mereu. Până la sfârşit..

marți

doresc să înfloresc copacii şi să înverzesc natura pentru tine…să fiu primăvara ta… să fiu visul fericirii care-ţi animă dorul… vreau să fiumângâierea cea tandră ce mult o doreşti şi să-ţi dărui toată blândeţea de pe pământ…vreau să fiu buzele cuvintelor tale şi braţele dansului tău… vreau să fiu forma gândului tău şi inima emoţiei tale… vreau să fiu ce-ţi doreşti pentru că mă vezi mai bine decât mine şi mă descoperi aşa cum sunt… mi-ar plăcea să te descopăr fără de sfârşit, cu uimire să găsesc încă ceva ce mi-ai ascuns în faldurile multicolore ale fiinţei tale... să te găsesc, regăsesc...ştiu că ai să găseşti alte ascunzişuri, ştiu că-ţi place să te joci…jocul rotitor al pierderii şi regăsirii….

joi

Te urăsc pentru că viaţa ta începe în fiecare dimineaţă la aceaşi oră şi mereu la fel. Te urăsc pentru că mori puţin câte puţin de fiecare dată când spui “asta e”. Te urăsc pentru că mâine e aceeaşi zi. Te urăsc pentru că nu pot să te uit Te urăsc pentru că nu a contat că ai fost prima mea iubire Te urăsc pentru că te bucuri ca un copil atunci când ninge şi când eu iţi spun că aş sta cu tine o viaţă şi te-aş preţui, nu-ţi pasă. Te urăsc pentru că m-ai minţit privindu-mă în ochi. Te urăsc pentru că mi-ai dat visuri şi după aceea le-ai luat înapoi Te urăsc pentru că spui că dacă nu sunt eu, e alta. Te urăsc când spui că iubeşti tot ce e frumos Te urăsc pentru că ai în sânge trădarea. TE URĂSC pentru fiecare sms pe care îl scriu dar nu ţi-l trimit din cauză că m-am săturat să fiu doar eu cea care vrea să fim împreună. TE URĂSC pentru fiecare clipă în care mă gândesc la tine. Te urăsc pentru toate lucrurile şi locurile care aduc aminte de tine şi pentru această stare de goliciune care îmi întunecă inima…. Te urăsc pentru clipa de despărţire şi durerea ce a urmat Te urăsc pentru că nu-mi doresc nimic altceva decât să ştiu că eşti acolo şi te gândeşti la mine Te urăsc pentru că nu ştii dacă destinul ne va mai aduce vreodată împreună Te urăsc pentru că nu ştiu ce simţi, pentru că nu ştiu dacă m-ai uitat sau dacă am contat… Te urăsc pentru speranţele deşarte şi pentru tăcerea ta. Te urăsc pentru că destinul a lucrat pentru a ne întâlni într-un moment de nelinişte din viaţa mea … Te urăsc pentru că ai ştiut să mă faci să-mi orientez gândurile către ce e interzis şi m-ai făcut să-mi doresc mai mult de atat. Te urăsc şi-atât...

miercuri

DACĂ AI PILE NU ÎNSEAMNĂ CĂ EŞTI DEŞTEPT

Ce înseamnă să ai pile, să nu stai la rând, să rezolvi problema fără să te doară capul. Asta e România, de când mă ştiu eu. Şi nu cred că va schimba cineva lucrurile în bine. Mergem din ce în ce mai jos. Pe stradă auzim şi vedem numai mizerii. La TV numai certuri şi jigniri ca la uşa cortului, culmea din partea unor parlamentari care ’’ dau bine la imaginea lor ’’.
De cînd mă ştiu, românii sunt în căutarea unui bilet cu care vor să se laude în faţa celor care nu l-au obţinut. Bilet la concert, bilet la meci, bilet pentru staţiuni, bilet la revelion, intrare prin faţă la diverse instituţii. Ne-am transformat vieţile în liste de aşteptare, iar comportamentul nostru e de toată scârba. Ne revoltăm împotriva celor care umbla cu pile, dar dăm telefoane în disperare şi întrebăm „n-ai o relaţie la cutare?”. Cînd găsim persoana gata să ne servească, o abordăm umili. După ce obţinem biletul, devenim trufaşi şi filozofăm: „vezi ce înseamnă să fii băiat deştept şi să te descurci?”.

un ceai..

se amestecă o linguriţă de noroc cu o ceaşcă de frumuseţe şi se lasă la vedere...când e momentul potrivit, se adaugă un colţ de zâmbet, un ciob de surâs şi o geană de clipire, iar ceea ce rezultă se prezintă prietenilor..după un timp, se toarnă un fragment de atingere, un minut de plimbare, o mână de fluturi în stomac şi o sclipire de sărut..amestecul obţinut se oferă cu încredere..când nu îţi mai poţi opri buzele din zâmbete şi inima din mii de bătăi pe milisecundă, se presară praf de iluzii, pulbere de promisiuni, steluţe de vis şi se toarnă câte un mililitru de jurământ pe oră.întreaga compoziţie se amestecă bine cu linguriţa timpului, se încălzeşte la focul pasiunii, se îndulceşte cu zaharul Afroditei şi se răceşte apoi cu gheaţa sărutărilor pierdute...se serveşte la alegere cu biscuiţii ‘eternităţii’ sau cu prăjiturelele ‘din timp în timp’.
să-l savuraţi cu grijă!..

Îmi place


Îmi place să-ţi simt

mângâierea privirii

şi adierea lină a şoaptelor,

Iubesc să te văd zâmbind

şi să ştiu că zâmbeşti

pentru mine,

Ador să mă pierd în strălucirea ochilor tăi,

ca să mă regăsesc apoi în dulceaţa buzelor,

în urma paşilor şi în bătăile inimii tale...

sâmbătă

Mesajul tau pe limba mea..

E ciudata viata , e ciudat modul cum iti rezerva surprizele , e ciudat cum spulbera orice continuitate de trecut ... e pur si simplu incredibil ceea ce se intampla in jurul nostru ... m-am tot gandit la coincidentele acestea perpetue... nu inteleg nimic... incercam sa fim mai buni... incercam sa aratam afectivitate , incercam sa ne facem remarcati , incercam sa ne dam silinta cat mai mare in tot ceea ce facem , incercam sa fim cat mai sinceri si cat mai onesti , incercam sa nu facem persoana de langa noi sa sufere , mai bine acea suferinta sa ne afecteze pe noi , ne doare sa stim ca persoana la care tinem sufera , ne doare sa stim ca persoana la care tinem nu se simte bine , ne omoara gandul ca persoana la care am visat atata timp nu poate fii a noastra...ne doare ca dupa atata timp de suferinta si destin nedrept lucrurile nu se indreapta , ne doare sa stim ca persoana la care tinem ,desi nu am intalnit-o de mult, se afla in bratele altcuiva , ne doare sa stim ca ceea ce visam nu segaseste pe lumea asta plina de ura si de prostie , ne doare ca mergem acasa si nu avem la cine sa ne gandim , ne doare ca suntem singuri !!!! ... desi avem pe cineva alaturi nu avem certitudinea ca este al nostru,ca este de incredere,ca tine la noi...si toate acestea pentru ca traim intr-o lume stricata , in care sinceritatea si increderea nu mai exista demult , toate aceste valori au fost inlocuite cu valori perfide,fara sens,fara nuanta,fara contur....cuvinte fara sens,fara rost...si cand intalnim asa numita "dragoste" suferim enorm pentru ca nu o intelegem,pentru ca nu suntem capabili sa iubim , pentru ca ne batem joc de ea,spunem de foarte multe ori "te iubesc" dar oare stim cu adevarat ce inseamna aceasta expresie?Oare chiar stim puterea si semnificatia expresiei "te iubesc" ?...Dumnezeu spune tot timpul in vechea scriptura "iubiti-va",e cea mai mare putere lasata de Dumnezeu pe pamant....cine suntem noi sa ne batem joc de aceasta putere ?... o spunem in orice imprejurare, cand vrem sa indreptam lucruri...repede apelam la "te iubesc",crede-ma foarte putini cunosc cu adevarat sensul acestei expresii...si foarte putini o inteleg,de aceea te nasti cu acest dar,te nasti pentru a iubi...si regreti pentru ca persoana pe care o iubesti nu intelege cand ii spui "te iubesc"...este acea forta care dupa 3 zile dupa ce ne-am cunoscut a inceput sa ne lege , este forta cate te-a facut sa simti ca ma gandesc la tine, este acea forta care ti-a aratat ca lumea-i mult mai simpla decat incercam noi sa o complicam cu ajutorul mintii noastre distructive,cream in jurul nostrum palate, guverne, manipulam...si ? asta inseamna cu adevarat a trai ? ... a fii proriiul tau sclav ?... Citeste cu atentie ceea ce ti-am scris , am fost nevoit pentru ca nu am avut sansa de a te lasa sa ma cunosti,nu a fost timpul necesar,iar aceste cuvinte ma reprezinta ... sunt o parte din sufletul meu... Amandoi stim ce am simtit inainte, chiar dupa prima data de cand te-am cunoscut,nu are rost sa te jenezi nu are rost sa te amagesti si sa te imbeti cu apa chioara! Daca se intampla sa fim impreuna se nastea o dragoste mare intre noi,acum ne aveam unul pe celalt, prindeam aripi,si impreuna stransi in brate spargeam si cele mai cumplite necazuri ale vietii...nu trebuie sa ma crezi,crede ce-ti spune inima si nu ai sa gresesti niciodata...fa-ti viata in asa fel incat sa suferi cat mai putin de pe urma deciziilor pe care le iei...nu pune "MILA" intr-o relatie!!! Nu face decat sa amane dezastrul ce urmeaza,doi oameni stau impreuna pentru ca ceva ii uneste,ceva ii leaga,ceva ii determina sa se respecte....acel ceva este "DRAGOSTEA"....acel ceva este DUMNEZEU....tot il pomenesc pe DUMNEZEU...pentru ca vreau sa-ti transmit un mesaj, si nu pot sa ti`l spun decat prin intermediu mailu`lui..si asta ma doare ca nu ti`o pot spune in fatza....lasa-ti inima sa-ti iasa din piept si sa vada ceea ce incerc sa-ti spun !!! Speranta intotdeauna moare ultima....odata cu fiinta ta !!! Sa nu ma uiti niciodata...(cornelio)

joi

Ce am fost??

Sunt sângele din tine.
Sunt pulsul tău.
Sunt fumul din tine.
Am fost o ţigară din pachetul tău…Am stat mândră în pachetul tău şi am aşteptat să vină şi ziua mea. Poate azi..poate mâine…a fost ieri.. Ştiam că o să mă alegi pe mine. O simţeam. Ai deschis pachetul. Te-ai îndreptat spre o ţigară dar ai abandonat-o şi m-ai ales pe mine....Mi-ai prins mijlocul între degetele tale. Era atingerea ce o visasem mereu. Speram să fie aşa cum mi-am imaginat. Te-ai uitat la mine îndelung, m-ai studiat. Speram să nu mă arunci. ..... Cu tandreţe m-ai aprins, te-ai uitat la mine şi mi-ai zâmbit. Primul fum m-a ameţit. Am simţit că mi-a venit clipa, dar aveam să mor între buzele tale, acolo unde mi-am dorit să îmi petrec veşnicia. Apoi ştiam că nu avea să fie sfârşitul. Aveam să circul prin tine, să ajung la inima ta, să mă cuibăresc acolo, să o strâng în braţe pentru câteva secunde.Ultimul fum...îţi privesc faţa...încerc să te mângâi imaginar. Adio iubitul meu!..

luni

O femeie indragostita..

O femeie indragostita se tine de capul barbatului. Nu se satura sa-i vorbeasca, sa-l priveasca, sa-l simta langa ea. O femeie indragostita zice "nu" si face "da". Are asteptari si reproseaza. Daruieste si asteapta comunicare, confirmari repetate, gesturi tandre. Isi depaseste propriile limite si uita de orgoliu, ego sau orice altceva; centrul universului ei e EL. O femeie indragostita viseaza si face planuri, care marturisite l-ar speria pe el, simtindu-si independenta periclitata si viata minutios impaturita in sertarase din care neaparat fac parte o casa, o gradina, copii, vacante, romantism...multa rabdare..iubire..O femeie indragostita viseaza.. un barbat indragostit vrea si face.

Da sunt femeie...

Da, sunt femeie. Sunt femeie cand ma trezesc dimineata si stau in oglinda 10 minute sa ma machiez, in loc sa iau micul dejun. Sunt femeie cand schimb 2-3 bluze pentru ca nu se potrivesc cu pantalonii sau cu cerceii pe care am chef sa-i port in acea zi. Sunt femeie cand ma flateaza privirea admirativa a unui barbat bine. Sunt femeie cand sunt sensibila si ma supara o vorba aruncata mai mult sau mai putin in gluma. Sunt femeie cand vars lacrimi de dor sau de neputinta. Sau cand rad cu gura pana la urechi la un banc stupid; sau cand ma bucur ca e soare afara; sau cand mananc ciocolata fara sa-mi pese daca si unde se va depune.Sunt atat de femeie cand bat magazinele doar pentru "window shopping" sau cand din prea mare elan cumpar tot ce-mi iese-n cale, chiar daca vor fi haine pe care in veci nu le voi purta sau lucruri pe care in veci nu le voi folosi. Sunt femeie si atunci cand tot ceea ce-mi doresc e o vorba de incurajare sau o imbratisare tacuta; sau un compliment, fie el si stangaci. Sunt femeie cand vorbesc despre mine si turui verzi si uscate, dar si atunci cand astept comunicare si de cealalta parte. Sunt femeie cand sper, cand las de la mine si uit de orgoliu, cand ma implic si dau totul din suflet. Chiar si atunci cand trantesc, cand jignesc, cand sunt razbunatoare si neintelegatoare, cand am fite si ambitii prostesti. Cand insist si cand las de la mine. Cand sunt romantica si citesc poezii sau carti "de gagici"; sau cand ma uit la chick-flicks cu Julia Roberts. Chiar si atunci cand sunt obsedata de-o melodie, care pe altii ii plictiseste.Sunt femeie si atunci cand am chef sa joc fotbal sau sa ma bat (de cand imi doresc asta! :D; prietenii stiu de ce!). Sau cand (foarte rar, ce-i drept) mi-e dor sa port tocuri.Sunt femeie cand astept si imi plac declaratiile. Sunt femeie cand iubesc!Nu sunt perfecta, dar...da, sunt femeie zi de zi...

marți

O zi dulce...

Doctore, deschide fereastra, sa intre vazduhul peste noi.- De ce ma numesti astfel ? Stii doar ca nu sunt doctor.- Fiindca ma doare sufletul... Simt ca avându-te aproape, ma vindec de singuratate. Lasa-ma sa te numesc astfel, altfel nu mi-as putea deschide sufletul...si am atâtea zagazuri in calea puhoiului de lacrimi, neplânse, dar izvorâte din atâtea cuvinte nespuse, neauzite, din atâtea dureri, ce sunt si nu sunt ale mele ...- Bine, spune-mi cum vrei...Mi-ar fi facut bine, sa te aud spunându-mi pe nume. Depersonificarea mea, imi pare iar o instrainare, dar daca te simti mai bine asa...iti fac jocul...- Doctore, nu-mi transmite starea ta de insingurare...Nu te depersonific, asa cum spui, stiu sa-ti spun si pe nume, dar n-o pot face acum...cu apelativul acesta imi esti mai aproape, si am nevoie de un doctor de suflet...- Oare eu sunt doctorul, sau tu? Cuvintele tale, vocea ta sunt pentru mine leacuri de neinlocuit...Vezi, parca ar fi intre noi un fluid sonor ce curge când de la tine inspre mine când invers...Asa, ca o multumire - vecina cu linistea...Nici nu stiu cine este cu adevarat doctorul in povestea asta a noastra...- Sincer ?! Nici unul dintre noi. Nici bolnavi –bolnavi nu prea suntem...dar hai, ramâi tu, in rolul de doctor, esti mai mare, ai mai multa experienta...si apoi , vreau sa ma alint ca o pisica... blânda, ca o felina domestica...- Hai, hai...ca stiu eu cât de domestice sunt felinele, când nici nu te astepti scot ghearele... In fine, accept, sunt doctorul, de vindecat asa pacienta cum esti, cred ca tu ma vei vindeca pe mine. Asta faci de când te stiu, umbli numai cu vorbe bune printre supararile mele... Ma vindeci de neincredere, de singuratate...de indoiala ce –mi tot atine calea printre oameni si fapte...- Doctore, m-ai ametit de când te tot invârtesti in jurul patului meu, n-ai obosit ? Ia-ti un scaun si stai intr-un loc.- Nu-mi place sa stau pe scaun, ai dreptate ma invârt in jurul patului tau, in speranta ca te vei da putin intr-o parte sa pot sta si eu... Imi plac mâinile tale, mângâierea lor e plina de povesti... Stiai ca mâinile tale stiu povesti de iubire ?- Doctore, fii serios ! Sunt o pacienta contagioasa, nu ma atinge... Nu-i cazul sa-ti lipesti buzele de mâna mea, m-ai face sa te mângâi, as trece bariera dintre vis si realitate...suntem in poveste , nu ?- Niciodata n-ai vreme de realitate...Despre ce vis vorbesti ? De câta vreme stam treji amândoi ?De câta vreme strabatem singuratatea amagindu-ne ca am fi impreuna ?- Ce faci, in loc sa ma vindeci , ma imbolnavesti de indoiala ? - Chiar crezi ca pot eu sa te vindec ? Crezi ce spui ? Tu nu vezi ca sunt mult mai bolnav ca tine ? Am obosit sa stau pe scaun si sa te privesc, daca tot crezi ca nu e vremea sa trecem peste linia orizontului , lasa-ma pe mine in pat si treci tu pe scaun.- Doctore, te intreci cu gluma ! Sunt , totusi de acord. Schimbam locurile, rolurile, voi sta eu pe scaun.- N-ai putea sa scoti scaunul din decor ? Este prea inghesuit peisajul si cu amarâtul ala de scaun pe care tocmai vrei sa te asezi.- Incepi sa ma superi ! Ai vrea sa scoatem scaunul din decor, tragând nadejdea ca, obosind, am sa ma asez in cele din urma in afurisitul ala de pat bolnav...Da, patul e bolnav...bolnav de nervi. Daca iti fac pe voie si scot scaunul din decor, vei obosi privind-ma cum ma fâtâi pe aici ca un titirez...- Hai sa incercam. Uita-te in ochii mei. Sa vedem daca o sa –ti mai arda sa defilezi asa de colo - colo...- Poftim , ma uit. Si ce daca ma uit ? Crezi ca nu stiu ce privire hipnotica ai ? Tu se pare ca ai uitat ca ochii mei sunt oglinda ochilor tai...Hipnoza destinata mie, te-ar adormi pe tine... Adormit nu-mi mai esti de nici un ajutor. Am nevoie de tine treaz, lucid ! Doctore, nu ma pacalesti ...- Imi ies din fire cu tine, ce tot imi spui “ doctore, doctore...” când vezi destul de clar, ca eu sunt bolnav de tine, când stii ca esti medicamentul de care am nevoie...- Gata, gata... ai dreptate. Trebuie sa ne vindecam amândoi. Fara medicamente, fara bisturiu...Ce temperatura ai tu ?! Tot 45? ? 45? ale tale + 45? ale mele fac 90? , suficient pentru un incendiu....Ori eu nu prea vreau sa iau foc...om scapa noi de boala, dar la temperatura asta putem scapa, definitiv si de noi...mai avem ceva treaba in lumea asta...nu-i cazul sa vedem o flacara si un morman de cenusa....Hai sa gândim la rece... Sa facem rost de un soi de gheata !- Pe arsita asta tu, vrei sa gasesti gheata ? Unde ? Nu vezi ca parca s-au aprins si peretii ?- Domn doctor, parca s-au aprins...dar nu s-au aprins...Gheata de care vorbesc se numeste – luciditate ! Asa ca , jos din pat...scot patul din decor...pun pe jos niste maracini...daca nu stii ce-i levitatia, vei cam sângera...dar sigur te vei racori...- Ai niste idei... auzi, maracini ! La temperatura asta, n-as simti nici piroane infipte in podea...- Scot si peretii din decor... Te iau de mâna si mergem in poiana, la fântâna cu ciutura . Tragem o betie cu apa. Vedem noi apoi, daca om mai fi sau nu bolnavi.- Ce spui soro, apa chioara crezi ca o sa ma vindece de tine ?- Apa nu e chioara... Apa este mult mai desteapta decât iti inchipui tu...Te-ai gândit vreodata ca apa noastra stie chimie ?- Orice apa stie chimie...nu dizolva apa aproape totul ?- Apa, cuvântul acesta numai in limba româna stie formula chimica a apei...- Iar te joci ?- Vorbesc serios, nu ma joc de loc. Formula chimica a apei este H20 , dar este vorba de H – O – H, litera A este asezata simetric in jurul literei P ca in formula chimica...si apoi litera A , fiind prima in mai toate alfabetele...este numarul 1 intre litere – sunete...intâmplator sau nu, greutatea atomica a Hidrogenului este 1...si a Oxigenului este 16...dar litera P ocupa si ea, poate tot din intâmplare pozitia 16 in câteva alfabete ale limbilor vorbite si azi... Si ca sa vezi ce cuvinte destepte avem...o sa-ti spun si povestea cuvintelor OM si POM...- Cunosc si astea chimie ?- Cam da...Corelând toate literele elementelor chimice, tinând cont si de izotopi, stim deja ca litera P, este Oxigenul...element comun omului pentru a trai, dar si pomului care il produce... Nu mai stiu acum exact...nu-s tocmai un manual de chimie...dar litera O este parca un izotop al carbonului si M parca un izotop al oxigenului...Dupa ce ne intoarcem din fantezie o sa-ti spun exact...Pâna atunci, hai sa bem apa desteapta, stam sub pomul acela inflorit...si-am sa-ti spun cele mai frumoase povesti , pe care le stiu mâinile mele când te ating...

sâmbătă

Intre prietenie si egoism...impas...

Ii esti cuiva devotat? Tu omule, ti-ai pus vreodata sufletul pe tava, ai taiat vreodata radacinile egoismului spre a te elibera si a te inalta in fata unui prieten? De cate ori ai luat exemplu de la un caine care-si urmeaza si-si iubeste stapanul?... Sau ti se pare ca a fi devotat este totuna cu a fi umil (umilit), supus si nevolnic? Prietenia se manifesta prin devotament neconditionat...merita oricine devotamentul nostru? Meritam noi intotdeauna devotamentul prietenilor? Drumul de la dragoste la ura este uneori dureros de scurt...il poti parcurge dintr-un cuvant sau un gest. Cat esti dispus sa dai prietenilor? si ce sa dai? si cum sa dai? cat esti in stare sa primesti? si ce anume? Ce se naste dintr-o prietenie?...interese?...avantaje?...o completare?...respect?...onestitate? intrebari...intrebari...intrebari... te-ncumeti sa raspunzi sincer?...

luni

Eşti prezent..şi totuşi nu Eşti...

azi dimineaţă m-am trezit.. visasem că eram acolo....dar parcă nu eram eu, nu mă recunoşteam.... eram mult mai senină şi mai calmă, eram trezită ca după-o boală grea... sufletul nu mai durea, mintea nu mai căuta întrebări la deja găsite răspunsuri mâinile nu mai bâjbâiau în întuneric după presupuse urme de lumină... mă priveam stând în pat ...şi mă priveam de undeva de deasupra...pentru că simţeam că plutesc....într-un ameţitor dar veşnic amor... şi paradoxal, deşi aveam ochii deschişi ...persistă.... imaginea ta încă dormind gol cu toţi muşchii feţei relaxaţi cu orice urmă de durere, nici o urmă de ură tu şi cu tine...atât te privesc cum îţi întinzi leneş mâna peste locul în care ar fi trebuit să mă aflu îmi simţi căldura lăsată dar nu îmi simţi şi moliciunea cărnii ce încă mai poartă urmele trecerii tale profunde.... şi tresari.... mă cauţi.... bâjbâind printre cutele cearceafului mototolit de corpurile noastre flămânde şi niciodată sătule, de picioarele noastre transformate în liane pe trupurile celuilalt.... doamne cât de frumos eşti ....aşa întins în pat, ca un înger răstignit peste lumea mea atât de neagră şi înceţoşată până mai ieri.... mâna ta mă caută în continuare iar gura ta încearcă să îmi pronunţe numele...mă strigi, dar nu tu....nu e vocea ta....e vocea sufletului tău ce începe din nou să vorbească în mintea mea.....perioada lui de muţenie a trecut.... are atât de multe de spus şi se chinuie să silabisească ....ne....na....
din ce în ce mai clar...mai rugător... şi deşi nu mai dorm demult...imaginea ta încă se află în ochii mei, iar mâinile mele încă îţi mai simte fierbinţeala feselor pe care le-am atins implorândule să vină mai aproape de mine... iar gura mea poartă încă urmele şi gustul tău eliberator... doamne, cât de amară mi-era trezirea ...departe de tine... abia acum îmi simt neputincioasa trăire .... abia acum îmi simt aripile cum îmi cresc ... pentru dimineţile astea numai şi tot te-aş putea iubi până când timpul mă va împovăra cu aduceri aminte şi dincolo de el... pentru lumina pe care o simt pătrunzându-mi în suflet şi tot te-aş iubi până când iadul va fi fost acoperit de gheaţă.... pentru liniştea ce pune stăpânire pe inima mea numai şi tot te-aş iubi cu fiecare zvâcnire a inimii, cu fiecare sinapsă a neuronilor mele... pentru urmele lăsate de mâinile tale pe inima mea ,numai....şi tot te-aş iubi şi te-aş iubi şi te-aş iubi invăţând amândoi împreună să conjugăm în felul nostru toate verbele din lume eu iubesc....
eu te iubesc.....
eu te voi iubi....
tu...
tu.....
tu....
noi ....
noi.....
noi.... şi de atunci nu vom mai fi eu şi tu niciodată.....ci noi,...întotdeauna noi....respirând acelaşi aer cu aceeaşi plămâni atingând viaţa cu aceleaşi mâini lăsând aceleaşi urme, totdeauna două , pe nisipul adus în cale de valurile vieţii...

Sa mor...

Pierd secundele in care vreau sa mor
si ma inec in patratele cuvintelor
infipte macabru in timpan
de cea care era iubirea mea.
Vreau sa mor cantand
tacerea de cavou desenata in mine.
Alerg cu gandul spre Iad,
luminez sticla privirilor
cu incandescenta lacrimilor
moarte deasupra cerului.
Cad sub noapte cautand linistea
eliberarii din lume.
Vreau sa mor fara lumanare,
sa ma pierd;
refuz sa cred in fotografiile timpulu..

duminică

Biciuită cu vorbe....

Vorbele tale grele
Mi-au rănit speranţele,
mi-au alungat visele ;
Vorbele tale
mi-au oprit zborul dorinţelor !
mi-au tăiat elanul.
Dar, vorbele tale
Nu-mi pot lua amintirile.
Chiar dacă :
Vorbele tale
Mă fac să rătăcesc pe drumuri necunoscute,
Să trec în pragul nebuniei,
Vorbele tale
Mi-au adus singurătatea,
mi-au secat lacrima sufletului,
Însă,
Vorbele tale
n-au să-mi poată lua niciodata şi ziua de mâine
mâine vorbele tale nu or să mai doară
..O să uit..